Rezumat Ultimul hrisov - Petru Demetru Popescu – Petru-Demetru Popescu
„Ultimul hrisov" face parte din seria „Romanul secolului al XVI-lea", înfățișând fragmente din istoria țărilor românești prin intermediul unor eroi legendari. Romanul de față continuă acțiunea începută în „Stirpe basarabă" și este construit în jurul personalității domnitorului Radu de la Afumați din ilustra familie a Basarabilbr, întemeietor de țară. Îl însoțim încă din prima sa zi de domnie într-un parcurs exemplar, un drum zguduit de lupte, trădări, intrigi și jocuri politice, iubiri pierdute, evocând obiceiuri de la curtea domnească în lumea nestatornică a veacului al XVI-lea din Țara Românească. Fragment din volum: “Bătălia pentru București Abia plecase boierul Benga spre București și oamenii trimiși de Radu Vodă se întoarseră aducând veste că Mehmed-beg nu se mai retrăsese peste Dunăre. Rămăsese cu oștile sale lângă Dunăre, unde prădase târgurile ca să facă rost de provizii și apoi să se înturneze împotriva lui Radu Vodă. „Deci am ghicit gândul întreg al turcitului, își zise Radu Vodă. De aici înainte nu se mai lăsă înfrânt. Și totuși, trebuie să-i vin de hac și acum." Până una alta își strânse din nou oastea, cu figura senină, dar sufletul înnegurat. Era din nou în cumpănă Țara Românească. Nu tronul, ci țara însăși. Domnul ei trebuia să meargă înainte, în fruntea oștilor, pentru a o salva cu orice preț. Altfel, tronul nu mai valora nici cât o ceapă degerată. Nu e vorba, că nici nu stătuse în tron până acum, ci în șaua calului, prin bătălii. Poate cine știe, când o avea liniște deplină iar turcii nu vor mai cuteza să treacă Dunărea, să se urce și el o dată pe tron, ca să vadă cum este. Acum nici vorbă de așa ceva. Prin minte îi trecea alt gând. Îi înflorea alt plan. Îl creștea statornic și hotărât în ființa lui. Nu va mai putea face față multă vreme oștirilor de la Nicopole. De-ar fi sosit și ostile Craiovei, mai treacă-meargă, dar nu mai trăgea nicio speranța dinspre partea banului. Trebuie să caute sprijin acum în altă parte. La frații români din Transilvania. La Ioan Zapolya, pe care-l știa dintr-o bucată. Va merge poate și la craiul maghiar, să statornicească relații de bună vecinătate. Așa cum o făcuse și părintele său, Radu cel Mare și cel Bun. Cu ajutorul voievodului transilvănean se va întoarce în țară. Când va trece din nou munții, venind din Transilvania, îl vor aștepta oamenii lui de nădejde, oastea formată din nou în țară. Și unind-o cu oștile venite din Transilvania, îl va birui pe Mehmed-beg pentru totdeauna."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Ultimul hrisov - Petru Demetru Popescu?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Ultimul hrisov - Petru Demetru Popescu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.