Ultimul nu va stinge lumina

Marina Popescu s-a născut pe 4 iulie 1982, la București. Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București. A început să scrie poezie în 2010-2011, când a obținut și primele premii la diverse concursuri și festivaluri literare din țară. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, în cadrul Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, iunie 2015. Reviste în care a publicat poeme: „EgoPhobia”, „Boemă”, „Oglinda Literară”, „Litere”, „Ziarul de Duminică” (supliment al „Ziarului Financiar”), „Bucovina Literară”, „Conta”, „Urmuz”, „Dunărea de Jos”, „Luceafărul” și altele. O sensibilitate de rană și o fragilitate de petală constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu îl ascunde (însă doar ca să se vadă) sub un lirism agresiv în compasionalitatea lui. Vulnerabilitatea, susținută de o imaginație cu laser, de o extremă promptitudine plastică a concretelor, își ia curajul înfruntării și denunțului, avântându-se în versuri tăioase, abrupte chiar în directețea lor. Dar adevăratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina îl constituie empatia cu exclușii și victimele; o empatie care știe să evite toate clișeele și capcanele sensibilității expuse și care găsește calea proaspătă a unei compasiuni ofensive.               Al. Cistelecan