Ultimul tren spre Istanbul

Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei, fiul arătos al unui medic evreu. Numai că Franța e invadată de naziști. În timp, cei doi îndrăgostiți aflați în exil descoperă că nimic – nici războiul, nici politică și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Împreună străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violente. În căutarea libertății, riscă tot. De la Ankara la Paris, Cairo și Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste și o lecție despre cum să-ți urmezi propriul drum. Ayse Kulin, una dintre cele mai citite autoare ale Turciei, a scris un roman strălucit folosind metodele romanului istoric. Povestea ei, cuprinzând mai multe fire narative, bogată în personaje, arătă o mare abilitate. Te ține cu sufletul la gură până la sfârșit și merită o ecranizare. Se recomandă călduros! - Historical Novel Review Fragment din romanul "Ultimul tren spre Istanbul" de Ayse Kulin: "Selva își turnă o cană de cafea fierbinte, inspirându-i aroma, în timp ce se gândea ce interesant era cum se adaptează firea umană la tot felul de situații. Când ea și Rafo se stabiliseră în Franța, detestă cafeaua asta amară, servită în căni uriașe. Din fericire, Sabiha îi trimisese multe pachete de ceai, precum și șase pahare turcești speciale, toate prin Măcit care, pe vremea aceea, venea destul de des în Franța. Și ce bucurie era să bea ceaiul la micul dejun, cu Rafo! Selva se obișnui cu cafeaua amară după nașterea fiului lor. O bea ca să poată rămâne trează până noaptea, când alăpta ultima dată. În timp, devenise dependență. Rafo nu înțelegea cum poate să bea o asemenea otravă. La drept vorbind, mai erau câteva lucruri cu care Rafo nu se putea obișnui în Franța. — Nu critică lucrurile de aici când te aude lumea, îi spusese Selva când Rafo își exprimase prima dată dezamăgirea. O să te considere un înapoiat. Să nu-ți placă ție cea mai bună bucătărie din lume! — Nu mă interesează ce cred ei. Cea mai bună bucătărie din lume e cea turcească, nu e vina mea că ei n-o cunosc, insistă Rafo. N-o să înțeleg niciodată cum se face că mâncarea franțuzească are o asemenea reputație grozavă. Sosurile lor grele îți dau peste cap digestia, iar gândul că aș putea mânca melci mă face să vomit. Cât despre brânză cu miros de picioare transpirate... Selva încercă să-l potolească, dar Rafo nu cedă. — Există vreo aromă mai plăcută decât cea de legume proaspete gătite în ulei de măsline? Cum pot să strice gustul unui peste minunat, înecându-l în toate sosurile lor? — Și atunci, de ce am mai venit aici, dacă le urăști atât mâncarea? — Fiindcă vinurile lor sunt absolut minunate! — Se poate, dar noi nu ni le permitem, îi aminti Selva. — O să ni le permitem, scumpo. Ai încredere în mine! Și puțină răbdare. Uite cât de bine ne-am calculat banii luna asta! Dacă facem așa alte câteva luni, o să putem cumpăra toate vinurile din țara asta. Selva nu s-ar fi supărat prea tare dacă Rafo nu și-ar fi putut îndeplini promisiunea. Dar exact când el era pe cale să își atingă țelul, iar viețile lor luau avânt, străzile se umplură, brusc, într-o zi, cu motociclete germane. Selva era la masa din sufragerie, ajutându-o pe Yvonne, fetița vecinei lor, să-și facă temele la engleză. Brusc, auziră multă agitație afară. Amândouă se repeziră la fereastră. Yvonne, care avea nouă ani, fu așa de încântată să vadă atâția polițiști pe motociclete, că începu să bată din palme. Bărbații stăteau înțepeniți, ca niște statui. Selva simți imediat ceva ca o pasăre disperată zbătându-i-se în inimă. Își puse mâinile pe pântecele uriaș și se ruga: — Te rog, Doamne, ai grijă de copilul nostru! De îndată ce Yvonne plecă, Selva trecu strada, până la farmacia unde lucra Rafo. Văzându-l ce palid era, simți că e cât pe ce să piardă sarcina. Dar nu o pierdu, iar copilul se născu o lună mai târziu, cu două săptămâni înainte de termen. Un fiu micuț. Îi puseră numele Făzil după tatăl ei. Nu că Selva nu și-ar fi făcut griji, gândindu-se că tatăl nu ar vrea ca fiul unui evreu să-i poarte numele. Dar hotărî să nu se mai gândească la asta, căci îl iubea în continuare și îi ducea dorul, chiar dacă era încă furioasă pe el. Selva și Rafo hotărâseră înainte de naștere că, dacă aveau un băiat, îi vor face circumcizie la șapte zile, potrivit tradiției evreiești. Dar copleșitoarea prezentă nazistă îi făcuse să se răzgândească. Trist, Rafo luă această decizie după o noapte de nesomn. Selva își sorbea cafeaua, citind notițele din carnetul ei. O duceau jalnic. Dar când germanii ocupară nordul Franței și Parisul, Selva și Rafo plecaseră deja la Marsilia. Speraseră că acolo vor fi în siguranță, însă evenimentele luară o întorsătură neașteptată. Mareșalul Petain, care preluase conducerea guvernului de la Vichy, proclamându-se președinte, hotărâse să colaboreze cu germanii, pentru a împiedica ocuparea restului țării. Ca să nu îi calce pe nemți pe bătături, începuse să le accepte orice pretenție. Poliția guvernamentală ajunsese  chiar să vâneze evreii. De Gaulle, care se opusese oricărei alianțe colaboraționiste, se refugiase în Anglia, ca să-și formeze acolo armata liberă. Din păcate, nici Rezistența franceză, nici De Gaulle nu puteau face mare lucru ca să-i ajute pe evrei. Selva rămase fără două dintre elevele ei, când părinții evrei ai acestora se hotărâră să plece din oraș. Întâmplarea se dovedi însă o binecuvântare neașteptată. Alți părinți, care plănuiau să fugă în America, o solicitară să le dea lecții copiilor lor. Așa că, imediat, Selva se pomeni cu trei elevi noi și fu nevoită să îi refuze pe alții. Era bucuroasă, însă Rafo avertiza să fie precaută. - Pentru numele Domnului, ai grijă, Selva! Fasciștii sunt peste tot, o să observe copiii ăștia, care tot vin și pleacă. - Și ce e greșit în asta? E interzis să predai engleza? - Nu, dar e interzis să fii evreu. Cu fiecare zi, Selva era tot mai frustrată. Nu își iertase tatăl pentru vina de a-i disprețui pe cei de o altă credință. Nici el, la rândul său, nu își iertase fiica, din propriile lui motive. Mai ales, probabil, fiindcă se revoltase împotriva dorințelor lui. Selva nu voise niciodată să creadă că tatăl ei se opusese căsătoriei numai din motive religioase. Nu putea să accepte că omul pe care îl respectă și îl iubea atât de mult era bigot."