Dacă îți plac: fantasy-ul, scrierile romantice, cărțile (sau filmele) cu acțiune și mister și, nu în ultimul rând, sufletul românesc, atunci tocmai ai găsit cartea potrivită… „Dragă frate, am lăsat la sfârșit ceva ce simt că ar trebui, până la urmă, să-ți destăinui, deoarece numai pe tine te am atât de apropiat încât să fiu sigur că nu mă vei crede nebun – în orice caz, nu înainte de a-ți da toată silința să cercetezi cu atenție cele ce-ți voi spune. Mărturisesc că, inițial, am avut o reținere dacă să îți fac cunoscută tulburătoarea experiență prin care am trecut sau, dimpotrivă, să o trec sub tăcere pentru totdeauna. Fiindcă, vezi tu, unii dintre noi au, se pare, nevoie să vadă cu propriii lor ochi întunericul cel mai adânc pentru a putea înțelege cu adevărat lumea și viața…” (Alexandru V. Dan) Fragment din volum: “Atunci am înțeles ce înseamnă cu adevărat groază. Nu cea dată de povești, oameni, animale ori întâmplări neobișnuite. Nu cea legată de trup, de suferință omenească sau chiar de primejdia morții. Acela nu este decât începutul. În acele momente am trăit eu cea mai mare groază posibilă: m-am temut pentru sufletul meu, pentru nimicirea acestuia. Și tot atunci mi-am văzut la față pentru prima oară adevăratul dușman, care tot timpul cât fusesem vie se ținuse ascuns în umbră, așa cum și acea spaimă inimaginabilă pe care tocmai o trăiam se aflase în spatele tuturor fricilor avute de mine înainte, în viață. Și, tocmai când credeam că totul se va termina și acei lupi de suflete erau gata să mă înșface, ai apărut tu, în chip de fulger orbitor, făcându-i pe diavoli să dea înapoi. Îmi fusese frică pentru ai mei, dar niciun om nu păru să observe nimic din toate câte se petreceau printre dânșii. Mă minunez și acum de clipa întâlnirii cu tine... îngerul meu! Deci tu ești, așa arăți... Dacă aș fi știut! Dacă aș fi știut cu adevărat că ai fost mereu lângă mine, că m-ai vegheat și m-ai ocrotit mereu... Am privit prin ochii tăi toate întâmplările prin care am trecut în viață și am înțeles că, până atunci, aș fi putut muri de câteva ori fără ajutorul tău. Și mi-am văzut păcatele amărându-te și depărtându-te de mine. Și gândurile bune întorcându-se și binecuvântarea ta învăluindu-mă. * * * Ce plăcut e să zbori și să plutești lin, fără frică! Așa cum întotdeauna m-am gândit că o fac păsările sau, mai degrabă, cum zburăm adesea în vis, pe când eram copilă... Altfel și cu mult mai frumos se văd toate de sus! Și aici, în biserică! Înainte credeam și îmi doream din toată inima să fie îngeri în jurul nostru, când ne rugăm, dar nu îmi imaginam ca lucrurile să stea chiar așa! Încă nu m-am obișnuit cu mulțimea și frumusețea lor, și nici cu urâciunea celor înnegurați care, din câte văd, nici ei nu stau degeaba..."
