Un conte doar pentru mine. Seria Jurnalul Debutantei Trei tinere au jurat să încredințeze hârtiei primul lor sezon londonez – astfel apare Jurnalul debutantei… iar Londra nu va mai fi niciodată la fel. Dezamăgit și părăsit de logodnică, David Gray, conte de Ravenport, renunță la căutarea unei soții, singura lui dorință fiind să renoveze conacul familiei, care se afla într-o stare deplorabilă. Însă situația financiară nu tocmai bună îl obligă să accepte propunerea îndrăzneață a unei tinere frumoase și extrem de bogate de a se cunoaște mai bine în vederea unei căsătorii, și Gray o invită să petreacă o săptămână la moșia lui. Domnișoara Fiona Hartley are nevoie disperată de zestrea pe care urmează să o primească după căsătorie pentru a opri un șantaj ce amenința să distrugă reputația surorii ei. Cum cel mai potrivit soț pare a fi chipeșul conte de Ravenport, ea îi propune o căsătorie de conveniență, spunându-i că își dorește cu ardoare un titlu nobiliar. Deși misiunea Fionei se dovedește extrem de dificilă, romantismul ei începe să topească inima de gheață a lui Gray, și curând amândoi se lăsă pradă pasiunii. Dar termenul-limită se apropie, iar Fiona trebuie să plătească tăcerea celui care o amenință. Oare secretul ei va distruge dragostea nesperată sau destinul îi va uni pentru totdeauna? Anna Bennett, care a scris și sub pseudonimul Anne Barton, a devenit un nume cunoscut în literatura de gen odată cu publicarea romanului Păcătoasă, care a fost distins cu premiul Golden Heart. Seria „Jurnalul debutantei“ s-a bucurat de același succes remarcabil în întreaga lume.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Un conte doar pentru mine?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Un conte doar pentru mine și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.