Rezumat Un erou al timpului nostru – M.I. Lermontov
Un erou al timpului nostru, primul roman psihologic din literatura rusă, urmărește aventurile lui Grigori Peciorin, un ofițer de gardă dintr-un regiment încartiruit în Caucaz. Stăpîn al propriului destin, înzestrat cu o minte pătrunzătoare, o sensibilitate ieșită din comun și un farmec ce l-ar putea duce departe, Peciorin își irosește talentele cu nechibzuință, aruncîndu-se în cele mai nebunești și mai primejdioase aventuri, din care nu lipsesc femeile, rivalii, briganzii, contrabandiștii sau duelurile. Mintea sa ageră este mereu în căutarea unei noi provocări, mereu în căutarea adevărului și a înțelegerii unor taine care pe mulți i-ar înfricoșa. Plictisit de viață, orbit de vanitate, măcinat de o pustietate a sufletului pe care nimic nu pare să fie în stare s-o umple, Peciorin alunecă într-un soi de fatalism, dîndu-și seama că setea sa nedomolită de noi experiențe și plăceri duce nu numai la distrugerea celor apropiați, ci și la propriul declin. „Eroul Timpului Nostru, stimații mei domni, este într-adevăr un portret, dar nu al unui singur om: este un portret alcătuit din viciile întregii noastre generații, în deplina lor dezvoltare. Îmi veți spune din nou că omul nu poate fi așa de imoral, dar eu vă voi răspunde că, dacă ați dat crezare existenței tuturor tîlharilor tragici și romantici, de ce nu vreți să credeți în realitatea lui Peciorin? Dacă v-ați delectat cu creaturi cu mult mai înfricoșătoare și mai monstruoase, de ce atunci acest personaj, chiar dacă născocit, nu se bucură de bunăvoința dumneavoastră? Oare nu din pricină că există în el mai mult adevăr decît ați fi dorit?...” (M.I. Lermontov) „Lermontov a reușit să creeze un individ ficțional ale cărui aplecare romantică spre cinism, suplețe de felină și ochi de vultur, sînge înfierbîntat și ascuțime rece a spiritului, tandrețe și înnegurare, elegantă și brutalitate, delicatețe a percepției și pasiune brutală de a domina, cruzime și conștiința de sine au, toate la un loc, calitatea statornică de a atrage cititorii de pretutindeni și din toate timpurile.” (Vladimir Nabokov)
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Un erou al timpului nostru?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Un erou al timpului nostru și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.