La aproape trei decenii de la expediția organizată de Muzeul Național de Istorie Naturală în Indonezia, Alexandru Marinescu, unul dintre participanți, rememorează perioada petrecută în lumea tropicală. Bazîndu-se pe jurnalul ținut în cele patru luni de expediție, naturalistul își reconstruiește întreaga călătorie, cu bune și cu rele. De la Jakarta la celebra Grădina Botanică din Bogor, pe insulele Bunaken, cu vedere spre vulcanul Manado Tua, Sulawesi sau Bali, a bătut în lung și-n lat minunatul și misteriosul arhipelag. Temerarul aventurier a avut în fața ochilor letală coroană-de-spini, a capturat un piton, a pornit în căutarea păsărilor maleo și a înfricoșătorilor varani din insula Komodo, iar unele dintre aceste întîlniri au avut urmări dureroase. Toate amintirile trec prin filtrul cercetătorului matur, care le descrie cu mult umor, cu pasiune, dar și cu o notă de nostalgie. Știu, poate, mai multe acum despre vegetația junglelor tropicale și despre fauna lor, despre lumea recifelor de corali și chiar despre străniile ritualuri funerare din Tana Torajă, dar universul indonezian rămîne prea complex și misterios pentru un european. Ceea ce am văzut și am trăit în insule mă bîntuie încă și cred în adevărul unui vechi proverb chinez care spune că este mai bine să vezi o dată decît să citești de o sută de ori. - Alexandru Marinescu Postfața de Matei Marinescu
