Se spune despre cine ajunge mergând în genunchi la marginea curcubeului că își poate vedea dorința devenind realitate. Nu se spune însă nimic despre cel care generează curcubeul. Hai să-l cunoaștem! Ajuns la vârsta senectuții, Radu pornește, cu preparațiile minime solicitate de un asemenea demers, în aventura reconstituirii din memorie a momentului de cotitură al adolescentului care este pe calea maturizării. O face simplu, prin întoarcerea ochiului interior spre sine însuși și prin sinceritatea mirării care are recul în suita de întrebări și îndoieli care nu-i dau astâmpăr. Dincolo de problematizarea spiritului frământat de multitudinea chestionărilor cu iz filozofic, găsim un tânăr frumos, sensibil, plin de curaj care își deschide sufletul spre lume și oameni, dar în special spre frumosul natural, direct din realitatea imediată. Nu se conceptualizează nimic. Nu se alunecă spre teoretizare. Dar meritul lui Radu este de a primi și de a încerca să convertească frumosul punte de comunicare între oameni. El vrea să salveze farmecul și splendoarea vieții în clipe unice, efemere din care să construiască locuri de întâlnire între suflete. Dorește să descrie momentul de grație în care ființa plăpândă a omului realizează un arc electric la atingerea cu cel de-o seama lui.
