Uneori trebuie sa te astepti la mai mult

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunități de poeți și iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toți într-o uriașă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, așa cum centrul este peste tot. - Călin Vlăsie Isabela Nicoară (n. la 6 februarie 1970, în Făgăraș, Brașov)  este absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie. Profesor în Deva. Debutează în anul 2013 cu volumul de poezie Despre trup altădată. Membră a cenaclului Qpoem din 2015. Încă neîmbăcsite de livresc, versurile Isabelei Nicoară străbat teritoriul relației erotice dintre El și Ea cu o autenticitate care nu vine numai din inocență, ci și din convingerea că poezia este un dat fundamental al ființei, fără de care nimic nu are sens. Un eros mentalizat și problematizat, nu însă până la osificarea conceptuală, căci poeta preferă să rămână în sfera înțelesurilor existențiale. E de apreciat atât bunul-gust de a evita moda minimalismului (care, de cele mai multe ori în poezia tânără de azi, este doar mizerabilism și vulgaritate gratuită), cât mai ales brevilocventa discursului poetei. Care brevilocvența ne spune că Isabela Nicoară simte responsabilitatea limbajului și nu risipește poezia pentru a comunica fleacuri. Căutarea unei limpezimi a gândului și a unui sens al poemului e și ea vizibilă. Dacă va ajunge la o mitologie lirică personală, așa cum lasă să se întrevadă multe dintre textele prezente în acest volum, vom putea vorbi despre Isabela Nicoară ca despre un poet autentic. - Răzvan Voncu Fragment din cartea "Uneori trebuie să te aștepți la mai mult" de Isabela Nicoară: "...și zeul te invită la cină    spunându-ți  tu, vaca blândă, nu vei scrie nicicând  dă-mi un umăr un călcâi și vei fi nemuritoare  mugind  îl privesc  sacru în mine e prețul migrării  și încă nu știe  eu voi plăti printre lacrimi și stridii  eu voi vorbi  căușul subțiat al uimirii  mărunțișul primit e al meu  mâncăm dintr-o inimă iute  și gustul sunt eu      sunt o mistrie în mâna îngerului    astupând cu măiestrie un gol  de când  păstra fotografii cu mine așa cum venisem pe lumea goală  m-am cumințit în noaptea când tata  dezmierdând nemurirea cu rangă  zâmbitor a prezis  când vei fi mare voi învia  termină-ți zidul  tencuiește și dacă vei avea nevoie de spațiu  de aer  învață-i pe cei din jur să respire ar fi posibil  ar fi imens  prindeam aripi  le țineam strâns  sunt eu cea care luptă cu îngerul"