Unificarea legislatiei si functionarea sistemului judiciar dupa Marea Unire din 1918

Unificarea legislației și funcționarea sistemului judiciar după Mare Unire din 1918 – Culegere de articole realizate de audienții ÎNJ și auditorii ÎNM Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții spunea Nicolae Iorga, iar aceste cuvinte le-am putea adapta: un judecător care nu cunoaște spiritul poporului său, necesitațile care au determinat apariția sau evoluția unei instituții nu are cum să-și înțeleagă menirea și cu atât mai puțin să fie util în profesia pe care și-a ales-o. Ideea că auditorii de justiție să facă o cercetare despre armonizarea legislației după Marea Unire s-a născut din dorința ca cei care se pregătesc să devină judecători sau procurori să aibă prilejul să cunoască mai profund o părticică din istoria culturii noastre juridice, să înțeleagă că în drept, deși există o inflație legislativă și a informației, lucrurile nu sunt atât de noi pe cât par, să conștientizeze că cercetând bazele și evoluția unor instituții vom cunoaște beneficiile și riscurile pe care le pot aduce acestea într-un sistem judiciar. Nu în ultimul rând, am dorit ca prin cunoașterea evenimentelor din perioada respectivă să descopere că fiecare, în felul lui, făcându-și datoria în profesia aleasă poate scrie o pagină de istorie. O asemenea finalitate nu putea fi obținută fără participarea viitorilor judecători și procurori din Basarabia, care puteau întregi tabloul cu propria percepție despre evoluția legislației și a sistemului judiciar din acea perioadă. Am decis că munca lor de informare și cercetare să vadă lumina tiparului tocmai din dorința ca și cei care nu au răgazul să caute prin biblioteci lucrări de referință sau demult uitate de la începutul veacului trecut să aibă astfel prilejul să cunoască în ce mod Mărea Unire a influențat viața juridică românească. Bucuria și elanul care au animat Marea Adunare de la Alba Iulia nu ar fi fost suficiente pentru construirea României Mari, dacă nu ar fi fost urmate de muncă, înțelegerea, strădaniile celor care au ajutat ca o voință populară să nu rămână doar o declarație politică, ci să prindă viață, și un stat nou, cu instituții solide, să se nască. Au existat și atunci ezitări, păreri divergente, și atunci că și astăzi agenda politică, succesiunea guvernelor, lipsa unui proiect clar privind unificarea legislației au făcut ca lucrurile să nu fie deloc simple. Au fost necesari 20 de ani pentru adoptarea unor noi coduri la care s-a lucrat intens doar câteva luni. Dar este la fel de adevărat că perioada aceea a fost și o probă de andurantă pentru sistemul judiciar care, confruntat cu situația aplicării în paralel a 4 sisteme de drept pe teritoriul aceluiași stat, a fost nevoit să găsească soluții care să suplinească lipsa unei legislații unitare. Nu mai puțin relevant este că, având de ales între soluția facilă de a impune aplicarea legislației Vechiului Regat pe întreg teritoriul țării și soluția de a păstra pentru o vreme în provinciile alipite legislația statelor din care făcuseră parte până atunci aceste teritorii, juriștii de marcă ai vremii au arătat că discursul politic care pleda pentru uniformizarea imediată a legislației pe teritoriul întregului stat trebuie să cedeze în fața intereselor cetățenilor, că doar previzibilitatea legii și cunoașterea ei de către cei chemați să o respecte vor asigura menținerea ordinii sociale. Iată cum justifica un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție alegerea pe care a făcut-o statul român cu privire la aplicarea legislației după Unire: „Prin alipirea Ardealului, Bucovinei și Basarabiei patria noastră a devenit un stat mare și puternic, cuprinzând teritorii noi cu cultura înaintată, care până la unirea lor erau stăpânite de o legislație și administrație bazată în mare parte pe alte principii decât acelea care formează baza legilor actuale din vechiul regat. O înlăturare bruscă a legilor și instituțiilor de drept, ce se aflau în teritoriile alipite, n-ar fi contribuit la unirea sufletească, pe care o dorește oricare patriot bun, și nici nu s-ar fi putut realiza fără mari dificultăți. Era deci inevitabil, ca pentru un timp de tranziție, până la unificarea legislațiunii, să rămână în vigoare legile care dominau în provinciile alipite înainte de anul 1919 ”. Acest proiect realizat de viitorii judecători și procurori din România și din Republica Moldova ne demonstrează că poate mai importantă decât o unire din punct de vedere politic este unitatea de idealuri, de gândire pe care o are un popor și că poate pentru viitorul imediat nu ar fi un obiectiv imposibil realizarea unei legislații asemănătoare care să ne permită să vorbim aceeași limbă și din punct de vedere juridic. - Judecător Cristina Rotaru Radu