Universul accidental

     Cu pasiune și curiozitate, Alan Lightman explorează noile provocări emoționale și filosofice lansate de descoperirile științifice recente. Cartea de față analizează dialogul dintre știință și religie; conflictul dintre dorința umană pentru permanentă și efemerul naturii; posibilitatea ca universul nostru să fie doar un accident; maniera în care tehnologia modernă ne-a separat de experimentarea directă a naturii; reticență față de ideea că trupurile și mințile noastre pot fi explicate prin logica științifică și legile naturale.      În spatele tuturor acestor meditații se află sugestia – înfricoșătoare și entuziasmanta – că ceea ce vedem și înțelegem din lumea din jurul nostru este doar o mică bucată dintr-un întreg extraordinar, dar poate de nepătruns.     Fragment din volum:       “În aprilie 2012, în plină perioadă de înflorire a magnoliilor, statul meu natal, Tennessee, a adoptat o nouă lege care să-i protejeze pe profesorii care le permit elevilor lor să nege evoluționismul, schimbările climatice și alte teorii științifice. Desigur, provocarea și testarea oricărui corpus de cunoștințe este întotdeauna o activitate sănătoasă. Dar criticii atenți ai acestei noi legi sunt îngrijorați că ea va permite școlilor, în mod tacit, să pună pe picior de egalitate creaționismul și evoluționismul, amestecând din nou religia cu știința. Toate acestea ridică din nou îndelungata problemă a granițelor dintre știință și religie. Care anume sunt aceste granițe? Care sunt tipurile diferite de cunoaștere din știință și din religie? Și cum ajungem la aceste tipuri diferite de cunoaștere?     Acestea nu sunt întrebări ușoare, iar eu m-am luptat cu ele aproape toată viața. Mulți ani, ca fizician, am trăit în lumea științei și am fost antrenat în metodele și logica științei. De asemenea, ca romancier, am trăit și în lumea artelor și științelor umane și înțeleg că avem credințe și experiențe care există dincolo de limita analizei raționale.     În sens larg, există două moduri de cunoaștere în știință: cunoașterea proprietăților lucrurilor fizice și cunoașterea legilor care guvernează aceste lucruri fizice. Pe ultimele le numim legile naturale. De exemplu, știm dimensiunea și masa bilelor de golf. Știm sunetele pe care le fac privighetorile. Știm culorile luminii Soarelui. În știința modernă, noi ajungem la aceste informații prin măsurători, precum cântarele ori ruletele și celelalte dispozitive din afara corpului nostru. În zorii secolelor, ne foloseam vederea, auzul și atingerea pentru a inspecta lumea, dar aceste simțuri variază de la persoană la persoană și nu pot fi standardizate cu ușurință. Am putea spune că nuanța soarelui ne pare ochilor noștri galbenă cu puțin roșu, dar o metodă mult mai eficientă și precisă pentru a determina culorile luminii este să o trecem printr-o prismă și să folosim un dispozitiv electronic pentru a măsura cantitatea de lumină roșie, de lumină galbenă, de lumină verde și așa mai departe.”