Qpoem este proiectul celei mai solidare comunități de poeți și iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toți într-o uriașă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, așa cum centrul este peste tot. - Călin Vlăsie Călin Dengel (n. la 18 ianuarie 1981 la Ploiești) a absolvit Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în 2006 și profesează în Ploiești. Debutează sub pseudonimul Călin Derzelea, cu volumul „Tellus ”la Editura Grinta (2012). Participă cu texte în câteva volume colective și experimentează cu proză scurtă. Membru al cenaclului Qpoem din 2015. „E o prejudecată că nu se mai poate scrie poezie în afara convenției textualiste sau a mizerabilismului minimalist. Ca poezia semantică, năzuind să exprime ceva din adâncul ființei, a lăsat definitiv locul poeziei morfo-sintactice, a cărei materie e însuși golul. Călin Dengel încearcă, în Urbiș, să scrie o poezie a plinului, a omului de azi în urbe - adică în vârtejul cotidianului trivial - a neliniștii și indignării. Chiar dacă, învelit într-o anumită demnitate a condiției intelectuale, el nu coboară la atitudinile unui poet social, ascunzându-și revolta în sarcasm (mai des) sau ironie (mai rar). Dacă va ști să stea departe de sirenele pseudopoeziei din mediul virtual și își va fixa meșteșugul discursului, Călin Dengel va fi una dintre vocile care vor conta în lirica noastră.” - Răzvan Voncu Fragment din cartea "Urbiș" de Călin Dengel: "bulevard Centenarele se întorc la cuib, au gușile pline de hoit. Din zbateră aripilor au văzut schimbarea pălăriilor, iuțeala roților, uniuni și steaguri. Câte un pui neconform plonjează, fără întristare și suspin, în lumea de unde a venit. În limba lor au o expresie pentru năpasta similară cu ambiția. La vremea îngustării, strigă din vârful stâlpului rușinea trecătorilor fără bilet de odihnă."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Urbis?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Urbis și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.