Micul roman Vacanțele iubirii abordează o temă anticipată chiar din titlu, dar maniera menită să-i asigure o inconfundabilă originalitate. Vârsta evocată este cea a adolescenței, bogat reprezentată în literatură prin operele lui Creangă, Blaga și lonel Teodoreanu. Perspectiva narativă pe care o utilizează aparține prozei moderne, este deci subiectivă, dar vocea auctorială este feminină, ceea ce imprimă un plus de sensibilitate conținutului. Autoarea relatează o poveste de dragoste, iar pentru a impresiona renunță la ficțiune, convinsă de forța pe care o conferă mesajului ideea de autenticitate. Relatările din memorie sunt susținute prin inserarea unor pagini de jurnal. Subiectul este simplu, ceea ce face lectura plăcută și antrenantă. Este relatată idila dintre doi adolescenți, consumată epistolar sau în emoționante scene de dragoste, plasate în zodia inocenței, a elanurilor vârstei și a visării. Sentimentul care invadează sufletul fetei are, deopotrivă, valențe afective, dar și cognitive, întrucât ea are prilejul să descopere lumea, frumusețile naturii virgine și un prieten pe care, cu naivitate, îl crede etern. Finalul poveștii este unul trist, menit să amplifice frumusețea clipelor trăite anterior și să genereze un proces psihologic de mare complexitate. Suflet sfâșiat de suferințe cumplite, protagonistă oscilează între bănuiala și adevăr, deznădejde și speranța, certitudine și îndoială. Ea nu vrea doar să-și explice de ce i se întâmplă întorsătura pe care a luat-o iubirea ei, ci să creadă că există o mică șansă de a o salva și recupera. Ambiguitatea supozitillor privitoare la comportamentul prietenului ei, schimbarea lui imprevizibilă și inexplicabilă, îl salvează pe acesta în ochii cititorilor. Disonanța sentiment-rațiune, avidă de echilibru, e hrănită de iluzia lirică a dragostei neîntinate ca șansă a fericirii. Chinurile morale au și o evidență conotație simbolică. leșirea din adolescență și intrarea într-o altă vârstă, asociată și cu părăsirea locurilor mirifice de la Poiana Florilor ca topos al bucuriilor, este un proces dureros. În cele din urmă, personajul principal cu statut de alter ego se consolează cu ideea că acolo unde nu e suferință nu e nici iubire.
