Citind cel mai recent volum de poezii al lui Alexandru Ovidiu Vintilă am avut senzația că asist la un alt fel de facere a lumii, datorită modului în care construiește un întreg univers, plecând de la un detaliu, o imagine, un sunet în jurul căruia își desfășoară faldurile de catifea ale poemelor. De altfel, cred că alunecarea neliniștită a catifelei și jocurile ei în ape definesc cel mai bine senzorialitatea acestui volum. Cu note de livresc bine dozate, cu amestecul dintre cotidian și oniric și cu imagini pregnante care nu se pot uita ușor, Valiza de lemn este în primul rând o carte a prietenilor, scrisă cu delicatețe sub semnul generozității poeziei. - Anca MizumschiI Poetul stă în bibliotecă și străbate toate lumile, văzute sau nu, posibile sau doar presimțite. Nu are complexul irealității, care foșnește între coperțile cărților, cum nu se lasă decisiv sedus de realul care, transmutat simbolic, dă buzna prin fereastra deschisă. Volumul Valiza de lemn, semnat de Alexandru Ovidiu Vintilă, mă duce cu gândul la mișcarea americană Deep Image Poetry, la acea poezie a imaginii profunde, în care imaginea (vizuală, senzorială, intuitivă) devine centrul exprimării poetice. Nu explicaţia raţională, ci imaginea evocatoare este cea care transmite emoţia. Într-o lume a demitizărilor agresive, care par să izoleze ființa umană tot mai fragilizată, poetul vine cu mitologia personală, ca o soluție pentru cititorul care se simte captiv între orizonturi. Poezia lui Alexandru Ovidiu Vintilă, din Valiza de lemn, este o demonstrație făcută cu mult talent despre cum verbul poetic se opune artificializării lumii și istoriei, refuzului iubirii și înstrăinării ființei în care mai pâlpâie ceva din scânteia divină. - Adrian Alui Gheorghe
