Carte

Valori ale romanilor 1993-2006

de Bogdan Voicu, Malina Voicu

Valori ale romanilor 1993-2006, Bogdan Voicu, Malina Voicu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Valori ale romanilor 1993-2006 – Bogdan Voicu, Malina Voicu

Lucrarea reunește un număr de studii care se apleacă asupra valorilor precum religiozitatea, încrederea instituțională, valori parentale în socializarea copiilor etc. Termen polisemantic, valorile reprezintă - așa cum precizează coordonatorul cărții, Bogdan Voicu, - pentru psihologi, ancore ce permit indivizilor să se orienteze în lumea înconjurătoare. Pentru sociologi, acestea sînt văzute ca interioare individului, însă cu un important determinant social, exprimat și totodată indus de către norme, obiceiuri și ideologii. Evoluțiile acestor valori în perioada 1993-2006 ce fac obiectul acestor studii, reușesc - așa cum și-au și propus autorii materialelor incluse în volum - să înfățișeze o parte a României contemporane așa cum este ea astăzi.   Fiecare dintre materialele incluse în volum caută să analizeze. Principiul general este acela de a fixa aceasta analiză într-un context mai larg, cel al comparației europene. Nu epuizăm tematic sfera valorilor. Ar fi practic imposibil să realizăm acest lucru. Ceea ce facem, este să caracterizăm dinamica înregistrată de România între 1993 și 2006 în domenii relaționate cu interesele noastre de cercetare. - Bogdan Voicu Din cuprins: - Încrederea instituțională - victimă a tranziției postcomuniste; - Valori ale familiei în România și în Europa; - Statut social și valori parentale în socializarea copiilor; - Identitate și profil axiologic: identificări valorice la tineri în România

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Valori ale romanilor 1993-2006?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Valori ale romanilor 1993-2006 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Valori ale romanilor 1993-2006

Cine a scris cartea Valori ale romanilor 1993-2006?

Valori ale romanilor 1993-2006 a fost scrisă de Bogdan Voicu, Malina Voicu.

În ce an a apărut Valori ale romanilor 1993-2006?

Valori ale romanilor 1993-2006 a apărut în anul 2007. Vezi și topul de cărți din 2007.

Câte pagini are Valori ale romanilor 1993-2006?

Valori ale romanilor 1993-2006 are 320 de pagini.

La ce editură a apărut Valori ale romanilor 1993-2006?

Valori ale romanilor 1993-2006 a fost publicată la editura INSTITUTUL EUROPEAN.

Există Valori ale romanilor 1993-2006 în format PDF?

Poți verifica Valori ale romanilor 1993-2006 în format PDF.

Cărți scrise de Bogdan Voicu, Malina Voicu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Bogdan Voicu, Malina Voicu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.