Vama fantoma

Cuvintele, sentimentele și... Milo sunt devin personaje în cel mai surprinzător – și profund – roman pentru copii din literatura mondială, o carte-cult iubită de fiecare nouă generație. De unde provin toate cuvintele din lume? Dar numerele? Cine are dreptul să piardă timpul? Unde este Realitatea? Ce sunt Așteptările? Până la ce vârstă putem merge liniștiți cu capul în nori și de la ce vârstă coborâm cu picioarele pe pământ?  Răspunsurile lui Norton Juster pentru toate aceste întrebări le vom regăsi citind Vama fantomă.     Fragment din volumul "Vama fantomă" de Norton Juster:     “„Ce agreabilă și plăcută este valea aceasta", se gândi Milo din nou, în timp ce săltau pe șosea, cu Fârșorul fredonând, spre propriu-i amuzament, frânturi de cântece vechi și Tock adulmecând încrezător vântul.     „Să fiu al naibii dacă înțeleg de ce doctorul Discord era atât de îngrijorat. Cu siguranță că pe drumul ăsta nu se poate întâmpla nimic neplăcut."     Exact când îi veni acest gând în minte, trecură pe sub o arcadă mare de piatră și totul deveni, brusc, foarte diferit.     La început era greu de spus ce anume se schimbase. Totul arătă și mirosea exact la fel, dar, nu se știe din ce motiv, sunetele nu mai erau la fel.     — Oare ce s-a întâmplat? întrebă Milo.     Cel puțin astă intenționase să spună, dar, deși buzele i se mișcară, din gură nu-i ieși niciun sunet.     Dintr-odată își dădu seama ce se petrecea, fiindcă Tock nu mai ticăia, iar Farșorul, deși continua să cânte fericit, o făcea în cea mai desăvârșită tăcere. Frunzele nu mai foșneau în vânt, mașina nu mai scârțâia, insectele nu mai bâzâiau pe pajiști. Nu se auzea nici cel mai mic sunet. Aveai impresia că, într-un mod misterios, fusese răsucit un comutator și toate zgomotele din lume amuțiseră concomitent.     Farșorul, realizând brusc ce se întâmplase, sări terorizat în picioare, iar Tock, alarmat, verifică dacă-i mai mergea ceasul. În orice caz, te simțeai ciudat să știi că oricât de tare sau de încet flecăreai, zdrăngăneai sau izbeai, efectul sonor era același: zero.     „Ce neplăcut", își spuse Milo, încetinind.     Toți trei se puseră pe vorbit și răcnit, fără absolut niciun rezultat, până când, neatenți încotro mergeau, se pomeniră că șofau înconjurați de o mulțime care mărșăluia pe drum. Unii demonstranți cântau cât îi țineau vocile inexistente, alții purtau lozinci mari, care proclamau:     JOS LINIȘTEA!     TOT CE-I TĂCUT NU E PLĂCUT!     E LĂUDABIL SĂ FII AUDIBIL!     SUNETE PENTRU TOȚI!     Iar un banner enorm cerea, simplu:     AUZI AICI!     Cu excepția lozincilor și a unui tun mare de alamă târât după manifestanți, cei de acolo semănau perfect cu locuitorii oricărei alte văioage în care n-ai fost niciodată. Când mașina se opri în loc, unul dintre oameni ridică o pancartă pe care scria:     BINE AȚI VENIT ÎN VALEA SUNETULUI!     Alții ovaționau cât puteau de tare, adică deloc tare."