Vanatorii de fantome

    Dacă vezi pe scări dare sclipicioase de mâzga argintie, dacă ți se sparg becurile în sute de cioburi și ți se bruiază televizorul în mod inexplicabil, pune-ți niște șosete roșii, exersează-ți privitul cruciș și înarmează-te cu parfum de violete, pentru că înseamnă că ai de-a face cu o fantomă! Dar dacă ești bântuit de o FIȚ (o fantomă incredibil de ticăloasă), numai un expert te mai poate salva...     Cu ajutorul experimentatei Hedwig Chimion, micuțul Tom învață să-și învingă teama de stafia care și-a făcut culcuș în pivnița lui și află spre marea lui mirare, ca uneori și fantomelor le e frică de fantome.     Fragment din roman:     “Cu o răutate nesfârșită, și-a îndreptat ochii galbeni spre bietul domn Pirpiriu. Gura uriașă hămâia, lată de un metru, dând drumul unui râgâit puternic și scârbos. Fantoma a tras cu putere aer în piept și și-a trimis răsuflarea friguroasă asupra domnului Pirpiriu, care a înghețat pe loc.     Dinții lui Tom clănțăneau ca o mașină de scris. Tremura atât de tare, că i-au alunecat ochelarii de pe nas. Din ghiozdan se auzeau jelaniile înspăimântate ale lui Hugo. Numai Hedwig Chimion își păstrase cumpătul. Și-a apucat găleata cu viteza fulgerului, s-a ridicat în picioare și a aruncat un pumn de țărână drept în pieptul pâclos al fantomei.     - Braargaarg! a urlat fantoma uriașă, făcându-se lila, ca o violetă.     Și-a dat ochii galbeni peste cap și respirația i s-a înfierbântat. Cu răcnete îngrozitoare, a ieșit pe hol. Ușa s-a închis cu zgomot în urma ei și câteva tablouri au căzut de pe perete. Apoi s-a lăsat o liniște mormântală.     - Vai de mine, vai de mine, vai de mine! se lamenta Hugo, care ieșise din rucsac, frământându-și mâinile și clătinându-se. S-a zis cu noi!     - Aer! Trebuie să aerisim camera! a strigat doamna Chimion. Altfel o să ne umplem toți de bășicuțe albastre de la putoarea de FIT.     A tras repede draperiile și a deschis ferestrele. Afară e întunecase.     - Aaaaah! a suspinat Hugo. E vremea fântumelur!     „Asta ne mai lipsea!" și-a spus Tom, punându-și ochelarii la ochi cu degete tremurânde. Îl privea îngrijorat pe domnul Pirpiriu, care stătea nemișcat ca o statuie.     - E înghețat bocna! a observat doamna Chimion. Repede, trebuie să-l tragem lângă șemineu!     Împreună, l-au tras pe bărbatul cel gras lângă foc. Doamna Chimion a scos apoi din geantă o sticlă cu un lichid roșiatic, din care a vărsat trei picături pe nasul înghețat al inventatorului de prăjituri.     - Soluția mea specială pentru dezgheț, a explicat ea. Chiar eu am inventat-o, că leac la înghețul provocat de FIT. Firește, din nou s-au făcut praf toate becurile, a șoptit, privind în jur și clătinând din cap. E vremea să aprindem lumânările!”