Vantureasa de plastic

Vântureasa de plastic. Ediție revăzută și adăugită Până la urmă, ce este Vântureasa lui Marius Chivu altceva decât poezie de dragoste? Mulți au văzut în carte numai ce se vede imediat, accidentul cerebral teribil, tuburile de perfuzie, chingile, trepanarea și copcile, agonia lângă patul bolnavei, afazia, bâiguielile, spitalul, capela cu lumânările, mizeria corpului paralizat. Pentru mine e limpede că «subiectul» atroce, neobișnuit, impresionant în sine al volumului n-a fost decât elementul său declanșator și cutia sa de rezonanță. Cartea este, de fapt, o mărturie despre dragostea fără limite, sau dincolo de limite, a unui bărbat tânăr pentru o femeie numită Lidia, care se-ntâmplă să fie mama lui. Putem da la o parte toată recuzita spitalului și-a suferinței: dragostea rămâne. Căci, dincolo de atrocitate, avem în Vântureasa scene de tandrețe, joacă, râsete nebune, cuvinte șoptite-mpreună, amintiri distruse și recompuse prin puterea legăturii (la propriu ombilicale) dintre două ființe care se iubesc și care-și inversează, peste decenii, rolurile, mama devenind fetița fiului ei. Frazarea în sine e una dintre marile calități ale cărții. Nu mi s-a întâmplat prea des să citesc o carte de versuri atât de reținută, de sobră, de pură în formulări. Impresia de autentic, de emoție vie, dar stoica, e imediată și copleșitoare. Doar din loc în loc câteva poeme sparg printr-o imagerie surrealistă sau expresionistă această scriitură simplă, meditativă, care se extinde asupra întregii vieți a personajului care vorbește. Confruntată cu urgența nenorocirii, viața explodează în mii de țândări și-n cele din urmă în cenușiu și insignifiantă. Lidia este urgentă, iar revelația cărții este că ea a fost urgență dintotdeauna, din primele clipe ale mamei și fiului împreună. Vântureasa este una dintre cele mai memorabile cărți din noua poezie românească. O poezie a sincerității, a emoției și a libertății interioare fără compromisuri. – Mircea Cărtărescu Ilustrații de Dan Stanciu