Carte

Varia Vol.2

de N. Steinhardt

Varia Vol.2, N. Steinhardt – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Varia Vol.2 – N. Steinhardt

Opera integrală N. Steinhardt este publicată în coeditare cu Mănăstirea „Sfînta Ana”, Rohia   Volumul reunește texte publicate în reviste, dar și în volume postume, neincluse în Integrală, convorbiri, tablete radiofonice și texte inedite găsite între manuscrisele din chilia lui Steinhardt de la Mănăstirea "Sfînta Ana" din Rohia. Evreu botezat, devenit monah creștin, N. Steinhardt s-a vrut cu toată ființa roman. Om al incertitudinilor, nu doar literare, ci și existențiale, identitare, spera ca statornicirea sa intru Hristos îi va face posibilă devenirea românească. Nicăieri în opera sa dragostea și admirația pentru poporul român nu sînt atît de limpede și de entuziast exprimate ca în eseul "Secretul Scrisorii pierdute", din prima secțiune a volumului, eseu ce a dat naștere multor dezbateri. Și poate că elogiul cel mai cald al creștinismului l-a făcut în convorbirile sale de la Jilava – aflate în a treia secțiune – cu indianistul Sergiu Al-George, "ființa cea mai desăvîrșit multilaterală» pe care a cunoscut-o. Venite tardiv, dar atît de oportun, cuvintele lui Ion Negoițescu l-ar fi bucurat cu asupra de măsură pe monahul-eseist: "Cosmopolit prin însăși cuprinderea îndeletnicirilor lui intelectuale, mai roman totuși că N. Steinhardt n-a fost nimeni". - Florian Roatis

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Varia Vol.2?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Varia Vol.2 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Varia Vol.2

Cine a scris cartea Varia Vol.2?

Varia Vol.2 a fost scrisă de N. Steinhardt.

În ce an a apărut Varia Vol.2?

Varia Vol.2 a apărut în anul 2020. Vezi și topul de cărți din 2020.

Câte pagini are Varia Vol.2?

Varia Vol.2 are 792 de pagini.

La ce editură a apărut Varia Vol.2?

Varia Vol.2 a fost publicată la editura POLIROM.

Care este cel mai mic preț pentru Varia Vol.2?

Cel mai mic preț găsit acum este 65.99 lei.

Există Varia Vol.2 în format PDF?

Poți verifica Varia Vol.2 în format PDF.

Cărți scrise de N. Steinhardt

Ai mai jos lista de cărți scrise de N. Steinhardt. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.