Vasul pocaintei

Lepădătorii de Hristos care s-au pocăit sunt mucenici autentici, și Biserica îi cinstește, fiindcă, după cum scrie Sfântul Nicodim Aghioritul: „Să se lepede cineva de Hristos nu este atât de grav, cât să rămână în această lepădare... Iar mucenicia nu înseamnă doar iertare de păcate, ci și sfințenie, slavă și cinstire cerească. De aceea credincioșii se închină la moaștele mucenicilor, socotindu-le sfinte”. Noii mucenici sunt cei umiliți, cei omorâți, „care strălucesc ca soarele în noaptea sclaviei, ca niște ancore statornice pe vreme de furtună”, și după cum menționează I. Anastasiou: „Biserica și credința noastră nu au legătură cu autoritatea și puterea și nu le cunosc. Se întâmplă contrariul. Se sprijină pe cei săraci, pe cei chinuiți, pe cei smeriți, pe cei omorâți, pe cei care par să fi fost biruiți. Moaște ale mucenicilor sunt puse în piciorul Sfintei Mese. Întreaga Biserică se întemeiază pe cei smeriți, pe cei uciși pe nedrept. De altfel, pe ce altceva să se sprijine, de vreme ce-L avem ca Stăpân și Mântuitor al nostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care oamenii din vremea Să L-au răstignit ca pe un nelegiuit? Aceste lucruri simple nu le-am înțeles, și de aceea unii cred că și în Biserică vor primi autoritate și putere”.