Fără a fi un inocent, scriitorul aparține unui canon esențial tradițional și clasicizant pentru care literarul înseamnă expresia sensibilă a semnificantului. Deloc programatic și polemic, el este în fond un anti-modernist, iar lucrul acesta se observă poate cel mai bine în lirica sa. Într-o bună parte a ei surprinde dezinvoltura cu care autorul reiterează nu doar câteva convenții elementare ale poeticului, ci chiar clișee dintr-un repertoriu al romanței sau al presimboliștilor. E o candoare premeditată, totuși, căci prin această asumare demonstrativă, ostentativă aproape, se produce un fel de resentimentalizare a sentimentalismului, iar când și un anume fantezism tresare cu grație, efectul devine pregnant. Sursa principală a lirismului o constituie atmosferă (contemplativ-melancolică și nostalgica), iar în ordine afectivă, sinceritatea confesiunii. Retorica fluenta, muzicalitatea rafinat-vetustă și în diverse tonalități (unele având aerul unor subtile pastișe după Eminescu și în special după Bacovia) cu inflexiuni de madrigal și cantilena dar și cu amplitudini mai grave de lamentație – iată calitățile acestei poezii ceremonioase, în care patetismul cenzurat al intimismului se conjugă cu meditația existențială. (Petru Poantă) Constantin Cubleșan, scriitor polivalent (poet, prozator, dramaturg, critic și istoric literar), s‑a născut la 16 mai 1939 în Cluj; părinții, învățători. Școala primară în comunele Tranis și Nearșova, gimnaziul la Huedin, până în 1954, apoi la Școala medie Nr. 6, fostul Liceu de Băieți Nr. 2 din Cluj, absolvit în 1955 (profesor de literatură îl are pe I.D. Sîrbu care îi îndruma pașii spre cenaclul Filialei Cluj al Uniunii Scriitorilor, condus de A.E. Baconski). În 1956 debut în ziarul local „Făclia” din Cluj, colaborând și cu Studioul de Radio‑Cluj. Urmează Facultatea de Filologie‑Istorie‑Filosofie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, secția Limba Rusă (absolvită în 1959). Ca student începe să publice în paginile revistelor „Steaua” și „Tribuna” din Cluj. La absolvirea Facultății este repartizat la Radio‑Cluj, ca reporter, apoi redactor, până în 1962, când se transferă la revista „Tribuna”, la secția de artă și apoi la cea de critică literară, semnând aproape săptămânal cronici dramatice și cronici literare. Între 1970‑1971 este secretar general de redacție al revistei „Tribuna”, post împărțit cu Augustin Buzura, până în 1972 când se transferă la Editura „Dacia” din Cluj, ocupând, prin concurs, postul de redactor‑șef (director fiind poetul Al. Căprariu).
