Sunt convinsă că lirica lui Ion Vinea merită recitită în întregime, pentru frumusețea convulsionată ce crește din această putere impresionantă a poetului de a cataliza amintirea celor dispăruți și de a comuta deficitul de vitalitate existențială în energie estetică, fie ea și una întunecată. Pentru că, atunci când se reflectă în „privirea de apă a trecutului” invocat, subteran, dar cu insistență, de-a lungul întregii sale creații (și nu numai în Velut somnia), marele învins al vieții își permite luxul lucidității amare de a se percepe drept un învingător: „Langă trofeele vestede/ ale singurătății/ sunt azi biruitorul întunecat,/ întunecat”. Și nu greșește prea mult. S-ar putea ca poezia autentică, aptă a investi suferința cu sensuri deopotrivă pneumatologice și estetice, să ne rămână chiar singura Victorie la care putem râvni… - Emanuela Ilie
