Versuri reale. Volumul 1 Am învățat să... Am învățat să cred doar în ceea ce vad, Să simt doar tot ce pot atinge, Să judec cu ce nu sunt în acord Și să accept ce mă constrânge. Am învățat că viața e o luptă, De supraviețuire și putere Neexistând cauza dreaptă, Pentru cei slabi ce țipă în tăcere. Am învățat să nu cred în iubire Că e doar vânătoare de plăceri, Un moment fals de fericire, Un abuz de minciuni și de trădări. Am învățat să-mi fie frică să trăiesc, Să nu pun întrebări, să nu caut răspuns, Propriul meu adevăr să nu-l rostesc, Așa în ignoranță m-am supus. Bătătoresc cărări în căutare, Nevoia de cunoaștere absolută, Mi-e sufletul în așteptare, Și conștiința tăcută. Trezire... S-a săturat și cerul de-atâta nedreptate De atâta lăcomie și putere, De atâta lipsă de iertare, De-atâtea lacrimi și durere. De atâta furie, rușine și minciuni, Dezordine, trădare și tristețe, De-atâta lașitate și ranchiuni, Fără vreo urmă de blândețe. De-atâta egoism și necredință, De ură, gelozie și control, Sărăcie și neputință, Judecați de valori. De ce tu, omule, strigi la Instanță? Cu ce poate El să te-ajute? Când tu trăiești în ignoranță? Cine vrei să le-nfrunte? Ești victima propriului tău gând, Și a lipsei de conștiință , Îți place să te vezi plângând, Trăind în umilință!?
