Versuri reale. Volumul 2 Inima Mi-e frică de iubire... inima mi-o ascund, Mi-o acopăr cu strat de ignoranță, În gheață cât mai adânc o afund Să nu poată ieși la suprafață. Corpul nu-i mai aude glasul, Paznic sever îi este rațiunea, Printre suspine-și mișcă pasul Călcându-și în picioare pasiunea. Am fost... Ce am fost... am fost... Toate s-au dus fără de importanță. Nimic din ce am făcut nu își mai are rost, Privesc la timp trecând cu nonșalanță, Pradă m-am lăsat a tot ceea ce sunt. Atent îmi urmăresc simțirea, În suflet sunetul liniștii e profund... Uitarea îmi domină gândirea. În libertatea Existenței mă afund. În viitor sunt ceea ce devin, Curiozitatea întâmpină speranța, Încrederea împărtășită pe deplin Îmi creează din abundență viață.
