Cartea Viata in inalta societate PDF

Succesul răsunător al romanului „Drumul spre înalta societate” a determinat apariția unei mult dorite continuări: Viața în înalta societate. Joe Lampton, un tânăr de origine socială modestă, dar cu ambiții uriașe, descoperă calea de a-și atinge scopurile printr-o căsătorie de conveniență. Aceasta îi va aduce faima și bogăția scontate, dar și o viață tumultoasă, presărată cu spinii nefericirii. După zece ani agitați, lângă o femeie pe care nu o iubește, un fiu pe care îl neglijează și o fiică pe care o adora, personajul are o revelație. În acel moment își dă seama că familia este bunul cel mai de preț, iar aventurile trecătoare sînt doar surogate ale fericirii. Va reuși oare să treacă peste dezamăgirile trăite și să se bucure, în sfârșit, de liniștea sufletească? O carte captivantă despre dragoste și răzbunare, despre așteptări înșelate și valori regăsite. Fragment din roman: "Toate compartimentele de clasa întîi erau pline. În cele din urmă am găsit un loc într-unul de nefumători și am dormit buștean. and m-am trezit, toată lumea din compartiment citea fie rapoarte dactilografiate, fie ziarul de seară. Un bărbat făcea chiar însemnări cu cerneală roșie. Deasupra lui, în plasa de bagaje, era o servietă umflată, din care ieșea cotorul unei cărți groase legate în piele de vițel. Era probabil un judecător, care se ducea să condamne la moarte cine știe ce nenorocit. Omul cu barba de lîngă mine scoase din buzunar o cutie cu bomboane de mentă, o deschise, îi cercetă conținutul, vîrî una în gură apoi se apucă să-și citească iar ziarul. Citea ca și cînd ar fi dezaprobat adînc toate informațiile. Am închis ochii, mirat și eu de ură năprasnică ce mă cuprinsese. I-am deschis abia cînd m-a bătut pe umăr controlorul; nu-mi găseam biletul și, căutîndu-l prin portofel, aveam impresia că observ pe fețele celorlalți o bucurie rușinată în fața încurcăturii mele. Știam ce gîndesc: fie că nu aveam bilet la clasa întîi, fie că nu aveam bilet deloc — evenimentul le-ar fi umplut ziua, și ar fi avut ce să fiecărească la club. Judecătorul nu mai scria; se uită cînd la mine, cînd la vecinul lui, un om chel cu ochelari cu rame de aur. Parcă-l auzeam vorbind: Avînd în vedere că... Să admitem cazul... în zilele noastre se întîmplă lucruri care... Găsisem biletul. De pe fața judecătorului dispăruse expresia de anticipare. Avea o față bucălată, trandafirie, cu pleoape grele, și nu știu de ce mi s-a făcut frică. Nu aveam nici un motiv să mă sperii, eram un cetățean respectabil, un om cu răspundere, tata a doi copii, candidat al circumscripției St. Clair, mă întorceam dintr-o fructuoasă călătorie de afaceri. Aveam aceleași drepturi să stau în compartimentul acela, ca oricare altul; de ce mă simțeam nelalocul meu? Afară cîmpiile se întindeau sub soarele palid, jur-împrejur nu se vedea țipenie de om. într-un oraș găsești uneori normal să nu vezi nici o ființă, asta pare logic, dar pe cîmp, cîmpie trebuie să lucreze cineva. Poate deficiența asta va fi observată, în curînd și cineva va scoate dintr-o cutie niște muncitori agricoli asortați, un leopard, și un elefant. Sau un pluton de soldați. M-am uitat la ceas; o jumătate de oră pînă la cină."