Viata lui M. Blecher

Biografia nu lucrează cu mituri, ci mai degrabă le chestionează și le deconstruiește. Cartea de față își propune să vorbească despre autorul Întâmplărilor în irealitatea imediată sub pretextul unei biografii critice, informată cu toate precauțiile și anxietățile acumulate în domeniu în ultimii 50 de ani. Este prima biografie dedicată lui Blecher, contribuind astfel, inevitabil, la canonizarea galopantă de care acest autor se bucură în ultimele decenii. Chiar dacă narațiunea este instrumentul by default al biografului, ea nu țintește coerența românescă. Am urmărit contrastele între «chipurile» scriitorului, așa cum apar ele în documente personale, în amintirile martorilor sau în lecturile altor biografi, cu delimitarea faptelor nude față de construcția imaginară și imagologică. Am subliniat, de fiecare dată când am avut ocazia, relația ambivalentă dintre ce trăiește Blecher și ce scrie el, de exemplu reflexiile unei povești de dragoste în poemele dedicate iubitei. Am urmărit etapele formării intelectuale, ale limpezirii lecturilor și ale adeziunilor ideologice ale scriitorului, fără a căuta să introduc certitudini acolo unde nu e loc decât pentru supoziție, dar totodată fără să ignor detaliul sugestiv. Citind astfel parcursul scriitoricesc al lui Blecher, putem vedea în opera blecheriană un mod de a învinge, nu pentru că autorul și-a uitat astfel suferințele concrete atâta timp cât a scris-o, ci pentru că a căutat să depășească aceste suferințe, supunându-le unei «lecturi» creatoare, dătătoare de sens. (Doris Mironescu)   Cred că trecerea lui M. Blecher prin viață are o semnificație deosebită în ordinea morală a lumii. În existența lui, care e un sfâșietor act de martiraj, cred că stă închisă una dintre cele mai patetice și mai zguduitoare biografii ale timpului. O biografie cu elemente universale, valabilă pentru orice om, din orice parte a lumii. (Geo Bogza, 1938)   În vârstă de 24 ani. Trăiește. Trăiește lângă mare, la soare, se preumblă prin nostalgicele curți ale oamenilor și pe trotuarele linse curat de praf. Zărește o fată, un câine sau o scoică: privește; nu știe; nu înțelege; conturul visului îi alunecă direct prin mâini, în plină și absurdă realitate. Vârtejurile lui nu pot fi închise într-un saltar iar corăbiile lui pornesc fără să se adune. În vidul celor patru albi pereți își sculptează corpul divers. Halucinant de exact, există. Viața lui e precisă pentru că se petrece așa. Scrie întâi sub piele apoi transcrie pe hârtie. (M. Blecher, 1934)