Viata mea nu chiar perfecta

 Traducere din limba engleză și note de Vali Florescu   Viața mea nu chiar perfectă este povestea lui Katie Brenner, o tînără promițătoare, care locuiește în Londra, aflată la primul ei job important. Cînd Katie crede că lucrurile merg din ce în ce mai bine, se trezește concediată de Demeter, șefa bătrînă și arțăgoasă. Neștiind încotro s-o apuce, Katie se întoarce la țară, în Somerset, unde locuiesc părinții ei, cu visurile spulberate și își face o profesiune de credință din încercarea de a-și ajuta tatăl cu mica lui afacere, o fermă aproape falimentară. Într-o bună zi, la fermă își face apariția Demeter, prilej pentru Katie să-și pună întrebări cu adevărat importante: Ar trebui să lupte ca să-și recapete viața din Londra? Ar trebui să se răzbune pe fosta ei șefa? Sau să aibă încredere în Alex, tînărul care intră în viața ei cînd totul pare că se prăbușește?   „Katie este o eroină învingătoare, una dintre concurentele de succes ale lui Becky Bloomwood.” (Kirkus Reviews)   „O bucurie a lecturii… Prietenie, dragoste, o viață trăită cu adevărat, iată temele romanului lui Sophie Kinsella.” (USA Today)    „Un roman strălucitor, inteligent despre social media și despre poveștile pe care ni le spunem unii altora.” (People)    „Sufletul acestei cărți e prietenia femeilor… O carte plină de înțelepciune adevărată atît pentru fanii lui Sophie Kinsella, cît și pentru noii ei cititori.” (The Washington Post)      Fragment din romanul "Viața mea nu chiar perfectă" de Sophie Kinsella:     „E amuzant cum seamănă viața asta cu un balansoar unele lucruri se ridică, în timp ce altele se prăbușesc. Viața mea se destramă rapid în timp ce a tatei pare că, în fine, a intrat pe răgașul cel bun. Tata mi-a trimis poze cu iurtele ridicate, și arată splendid. Clădirea cu dușurile strălucește, focurile de tabără decorative arată pitoresc, stegulețele sînt adorabile, iar Biddy și-a făcut rezerve de dulceață de casă. Între timp, eu am trimis broșurile tuturor celor la care ne-am putut gîndi. Tata a lăsat teancuri întregi la fiecare cafenea la modă din Somerset, în timp ce eu am ales locuri potrivite pentru potențiali clienți din Londra. (Am lăsat un teanc într-o cafenea din Wandsworth, și o femeie cu un impermeabil Boden a luat o broșură chiar cînd eu erarn acolo. A fost ca într-un vis frumos.)     Dar asta nu-i nici jumătate din ce s-a întîmplat. Nici măcar 10 la sută. Ce li s-a întîmplat tatei și lui Biddy săptămîna asta a fost ca un cîștig la loterie, ca un vas fermecat din povești, cu un curcubeu deasupra. Nici acum nu-mi vine să cred că s-a întîmplat. The Guardian a prezentat pe larg Ansters Farm în „Cele mai bune campinguri de lux".    E o nebunie! Vreau să zic, Ansters Farm nici măcar nu s-a deschis! Dar e limpede că vreun ziarist avea de respectat un termen-limită Și a găsit site-ul și s-a gîndit „Hai că merge și asta". Și în articol se vorbește despre toate - despre iurte, despre găini, e chiar și textul meu despre copii, care vor fi mereu copii. Au tipărit o poză cu un foc de tabără în fața unei iurte, cu titlul „Ansters Farm e cel mai nou camping de lux pentru familii al momentului", și era să pic jos cînd l-am citit. Zău așa, e The Guardian!     Și, dacă încă aș fi avut un job, ar fi fost cea mai mare victorie din viața mea. Aș fi putut intra țanțoșă în biroul lui Demeter și i-aș fi zis: „Poftim branding, cucoană."     Dar nu am.     E ultima săptămînă din februarie și nu am serviciu. N-am nici măcar perspectiva unui serviciu. Am doar niște dureri cumplite la mîini de la cîte aplicații am făcut, cît am căutat pe Google agenții de publicitate și am scris scrisori de prezentare.     Pentru fiecare potențial angajator am scris alt e-mail. Am căutat toate companiile din Marea Britanie la care aș putea lucra. Îmi vîjîie capul de la atîtea nume de produse, campanii, contacte. Sînt complet stoarsă. Și panicată. Mă uit din cînd în cînd în oglindă și-mi văd fața speriată și nu e deloc fața pe care vreau s-o văd, așa că mă uit în altă parte.     Mă străduiesc să țin spaimă departe, ocupîndu-mi Mi-am reorganizat hamacul. Mi-am reconfigurat bugetul lunar, ca să-mi ajungă două luni. Mă plimb la greu, fiindcă, nu-i așa, mersul pe jos e gratis. Plus că îți eliberează endorfine și, prin urmare, cel puțin teoretic, te face mai optimist. Ceea ce n-aș prea putea spune că se întîmplă. Și am în continuare activitate intensă pe Instagram. Am postat imagini de stare cu străzile Londrei la 4 dimineața (n-am avut somn, dar n-am menționat asta). Am postat o poză cu noul stând covrigei de la Victoria. Juri că sînt veselă, vioaie și angajată. Nici nu ți-ar trece prin cap că nu-i așa.”