Viata mea, zbuciumata si adevarata

"Am uitat de acea frumusețe rară." Dumitru Caragiu a trăit toată viața pe drumuri. De la pendulările munte/câmpie (Din Grecia și Albania) datorate vieții sale de picurar/cioban, la emigrarea în Cadrilater (1928) și apoi la refugiul din 1940 (ce l-a adus la Bacău și apoi la Ploiești) și "navetele" sale, Dumitru Caragiu a trăit tot timpul în mișcare, având de înfruntat permanent dificultăți, folosindu-și energia pentru muncă și găsirea unor soluții pentru a se adapta noilor situații. Universul în care a trăit în copilăria sa (populat cu oi, câini, picurări/ciobani, furi/haiduci, certuri, natura), acea "frumusețe rară", l-a îndreptat natural către Dumnezeu. Cronica vieții acestui om simplu, scrisă de el însuși, este importantă pentru cei care doresc să înțeleagă destinul armanilor/aromânilor. El și-a dorit să lase moștenire această poveste nepoților săi. "Ferice de cei care au bunici!" - Alexandru Gică