Carte

Viata Sfantului Vasile cel Mare

de Stelianos Papadopoulos

Viata Sfantului Vasile cel Mare, Stelianos Papadopoulos – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Viata Sfantului Vasile cel Mare – Stelianos Papadopoulos

Potrivit negreselnicei credințe a creștinilor, pe care ne-au lăsat-o ca pe o sfântă moștenire, mărturisesc și recunosc, cred într-un singur Dumnezeu Tatăl atotțiitorul, Dumnezeu Părintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt; mă închin și preamăresc un singur Dumnezeu în trei persoane! Mai recunosc și unirea lui Dumnezeu în trup, iar că mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a născut după trup, Sfânta Maria. Primesc și pe Sfinții Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel și în rugă adresată lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adică prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, să-mi fie ajutor și să fie o răsplată care să-mi fie acordată pentru păcatele mele. Iată pentru ce cinstesc și preamăresc în chip deosbit trăsăturile sfintelor icoane, pentru că ele n-au fost transmise, de Sfinții Apostoli, că ele n-au fot oprite și că sunt chiar reprezentate în toate Bisericile noastre! (Fragment dintr-o epistolă trimisă de Sfântul Vasile lui Iulian Apostatul)

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Viata Sfantului Vasile cel Mare?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Viata Sfantului Vasile cel Mare și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Viata Sfantului Vasile cel Mare

Cine a scris cartea Viata Sfantului Vasile cel Mare?

Viata Sfantului Vasile cel Mare a fost scrisă de Stelianos Papadopoulos.

În ce an a apărut Viata Sfantului Vasile cel Mare?

Viata Sfantului Vasile cel Mare a apărut în anul 2003. Vezi și topul de cărți din 2003.

Câte pagini are Viata Sfantului Vasile cel Mare?

Viata Sfantului Vasile cel Mare are 325 de pagini.

La ce editură a apărut Viata Sfantului Vasile cel Mare?

Viata Sfantului Vasile cel Mare a fost publicată la editura BIZANTINA.

Care este cel mai mic preț pentru Viata Sfantului Vasile cel Mare?

Cel mai mic preț găsit acum este 58 lei.

Există Viata Sfantului Vasile cel Mare în format PDF?

Poți verifica Viata Sfantului Vasile cel Mare în format PDF.

Cărți scrise de Stelianos Papadopoulos

Ai mai jos lista de cărți scrise de Stelianos Papadopoulos. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.