Viata si opiniile lui Zacharias Lichter

  „Încercând să explic ideea de Lichter… tentativa de-a face incredibilul credibil, de a justifica poziția cea mai dificilă, de a crea un «sfânt» din perspectiva unui necredincios, de a construi o psihologie și o logică profetică dintr-o perspectivă sceptică. Succesul unei astfel de întreprinderi se măsoară după tentația finală a autorului de a se converti la filozofia personajului, care-i apare necesară, inevitabilă, de-un adevăr incontestabil.“ (Matei CĂLINESCU)   „Matei Călinescu imagina, vizionar, un sistem social în care n-ar fi existat decât hoți și cerșetori. Hoții ar fura de la cerșetori, cerșetorii ar cerși de la hoți și totul ar merge struna. De unde ai știut, Matei, cum aveam să ajungem în așa scurtă vreme?“ (Mircea CĂRTĂRESCU)      Fragment din volum:       „Cu privire la diavol        „Ce este diavolul?", fusese întrebat odată Zacharias Lichter. „În primul rând — răspunsese el diavolul nu este; nici măcar nu încearcă să fie, știind că nu va fi niciodată. Plecând de la Dostoievski, diavolul îmi apare ca o încorporare simbolică a mediocrității conștiente de ea însăși, a ceea ce ar trebui să se numească, poate, «complexul de mediocritate» — dând, firește, psihologicului un sens ontologic. Diavolul ilustrează imposibilitatea de a fi și conștiința acestei imposibilități, sursa a mediocrității în lume. Metaforic vorbind, diavolul se scaldă în ape călduțe și statute, stăpânit de furia neputincioasă că este pe veci exclus de la climatul extremelor; stăpânit de furia că nici măcar nu poate suferi din această pricină. Departe de gheață și flacără, diavolul creează și distruge — simultan — toate compensațiile precare, visează toate visurile timide și lamentabile, care însă, nici ele, nu se vor împlini niciodată, fie și numai pentru că el singur, visându-le, își bate joc de ele... Eșecul existențial îl umple pe diavol de un resentiment fără margini, care stă la baza uriașei forțe de proliferare a mediocrității și a banalității. Ca să se răzbune de inexistența sa, el a întemeiat marele și prosperul Imperiu al prostiei. E o naivitate să consideri că diavolul ar fi opusul lui Dumnezeu (Dumnezeu neputând să aibă alt opus decât pe Sine), după cum e o naivitate să crezi că diavolul e «spiritul negației», căci el nu-i capabil nici să afirme, nici să nege nimic: tot ce poate să facă este să aplice; astfel încât ar fi mai justificat să-l identificăm cu «spiritul practic», calitate fundamentală a prostiei. Diavolului îi lipsește aptitudinea de a distinge între adevărat și fals; el este, în schimb, în stare să distingă cu o mare precizie între posibil și imposibil.”