Această carte adună în sine cuvinte, povețe și vieți pilduitoare ale unor mari Bătrâni din Grecia, care au trăit și au adormit în Domnul de‑a lungul veacului al XX‑lea. Scopul nostru a fost să înfățișăm niște modele reprezentative ale bogățiilor duhovnicești care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au fost cultivate și păstrate chiar și în vremurile noastre de necredință și de decădere duhovnicească. Acestea sunt menite să așeze într‑un context concret și să dea mărturie veridică despre ceea ce multora le‑ar putea părea a fi povestiri de domeniul fantasticului și învățături care bulversează gândirea lumească a omului contemporan, aducându‑le cititorilor suflul vieții înnoite, care îl ridică pe om deasupra grijilor lumești și stresului zilnic, împrospătându‑l și întărindu‑l cu suflarea de viața dătătoare a împărăției lui Dumnezeu. Părintele Amfilohie Părintele Epifanie Părintele Iacov Părintele Iosif Părintele Gheorghe Părintele Filoteu Părintele Porfirie Părintele Paisie
Fragment: „Ce minunat va fi când ne vom cunoaște pe not înșine! Atunci smerenia va fi pentru noi o stare firească, iar Dumnezeu va da buna așezare cu darurile Sale dumnezeiești. Atunci legile duhovnicești vor înceta să mai lucreze, și cel se va înălța cel mai sus se va smeri; umblând prin locuri joase, nu vom cădea și vom primi neîncetat harul lui Dumnezeu, care e dat celor smeriți. Sfânta nevoință, împreună cu marea ei deșertare de sine, care izvorăște dintr-o credință adâncă, într-un avânt de dragoste pentru Dumnezeu, îi aduc omului adevărata bucurie. El este fericit că trăiește, căci inima lui tresaltă, slăvind pe Dumnezeul său, Dătătorul de bine. Este fericit și când moare, căci astfel merge la Dumnezeu și își continuă acolo doxologia. De obicei, virtutea îl dă în vileag pe om, ori unde s-ar ascunde el. Și de s-ar face nebun pentru Hristos, el tot va fi vădit, chiar dacă mai târziu, și va fi de ajutor multor suflete. Țelul cititului este să aplicăm în viața noastră ceea ce citim. Nu să învățăm pe de rost, ci să punem la inimă. Nu să lucrăm cu limba, ci să fim în stare să primim limbile de foc și să trăim tainele Iui Dumnezeu. Dacă cineva studiază foarte mult pentru a dobândi cunoștințe și pentru a-i învăța pe alții, fără să trăiască lucrurile pe care le învață, nu face altceva decât să-și umple capul cu aer fierbinte. Va izbuti cel mult să ajungă la lună cu ajutorul mașinilor. Țelul creștinului este să se ridice la Dumnezeu fără mașini. Să nu așteptăm primăvara duhovnicească dacă nu trecem mai întâi prin iarnă în timpul căreia mor paraziții duhovnicești. Nu trebuie să ne așteptăm ca cele dumnezeiești să înflorească înăuntrul nostru dacă mai înainte de aceasta nu au murit cele omenești.”
