Vis cu sandale rosii

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunități de poeți și iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toți într-o uriașă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, așa cum centrul este peste tot. - Călin Vlăsie Ioana Burghel (n. la 19 martie 1968, în comuna Bolboși, jud. Gorj), economist. A publicat poezie în 14 antologii și în revistele Orizonturi literare, Actualitatea literară, Discobolul, Vatra, Filă de Bucovina,­ Convorbiri literare, Feedback, Melidonium, România literară, Argeș, New York Magazin s.a. A debutat în anul 2013 cu volumul  de poezie Hoață de maci. A mai publicat O fereastră întredeschisă într-un câmp răpit de maci (2013) și Vene de pământ (2016). Membră a cenaclului Qpoem din 2015. „O poezie a contrastelor frapante, a barocului concetto, scrie Ioana Burghel în acest volum, incitant intitulat Vis cu sandale roșii. Autoarea are o evidență predilecție pentru înscenările lirice, pentru naturi moarte cu oameni, spații și sentimente, alcătuite cu abilitate, și pe care numai gândul poetic le însuflețește. Trebuie să nu te lași distras de aceste «tablouri goale», vagi, căci adesea apare mișcarea, dicțiunea care reordonează semnificațiile poemului. Care, atunci când compoziția reușește, nu sunt deloc apocaliptice, ci au candori și simplitate de poet tânăr și autentic: «într-un oraș cu ziduri de carton/ îmi pun veșminte noi și/ plâng/ adăpostind copilul speriat/ de fulgere». Când nu e retractilă, poeta da curs unor umori negre, care contrapunctează perspectiva candidă asupra propriei existențe: «am ars toate rosturile/ (poate de aceea întârzie/ celelalte zăpezi)/ nu mai e loc pentru limpezire// Dumnezeu își cere sângele/ înapoi». În toate, însă, sunt semne că impulsul poetic e genuin, nu mimetic, textele Ioanei Burghel respirând o încredere tonică în poezie, în forța cuvântului.” - Răzvan Voncu Fragment din volum: 'la fel de frumoasă să știi sunt la fel de frumoasă ca și frontierele la care privești dimineața   nu mă mai doare nimic de când mi-am cumpărat o bucată de iarbă doar ploile le mai simt fiindcă îmi spala cămașa și mă tem să nu o destrame am moștenit-o dintr-o dragoste imposibilă i-am refăcut cu grijă toate reliefurile sunt și mai frumoasă când mă dezbrac "