Vișinul baronului Munchhausen este o carte de atmosferă. Valeriu Turea a instituit în ea un stil cu totul special, o îmbinare originală de artă a cuvântului și arta a imaginii, de povestiri, miniaturi, dialoguri, scurte observații, emoticoane. Stăpânește aici un fel de vrajă a stilului, iscată din evocările sobre și nostalgice îmbinate cu observația șăgalnică și spiritul jucăuș. Un aer de prospețime și (post)modernitate adie dinspre paginile ei. Cartea conține câteva tipuri de texte, cu toate derivatele lor: hipertexte, intertexte, metatexte. Textele literare și fotografice evocă amintirile unor vremuri apuse (în partea lor de memorii) și fixează reacțiile la zi (în partea lor de jurnal) ale unui personaj atent, dăruit cu spirit de observație nuanțat. Crescut(a) în timp (textele fotografice acoperă aproape un deceniu), Vișinul baronului Munchhausen și cartea lui Valeriu Turea fac parte din ceea ce s-ar numi azi «literatura rețelelor de socializare», chiar dacă nu toate textele incluse aici vor fi fost scrise pentru și în contextul comunicării «în rețea». Altfel, autorul și editura precizează că genul ar fi «blog», iar textele ar fi, în consecință, «blogo-grame», termen inventat de criticul Eugen Lungu literaturii scrise de Gheorghe Erizanu. Cartea lui Valeriu Turea ar trece ca o îmbinare de album cu «postari», un cuvânt neutru din arsenalul comunicării în spațiul virtual. Supradimensionată de nostalgii și fineturi sufletești, de bucurie și dragoste de oameni, neutralitatea lexicală a fost devansată de vocația artistică. Valeriu Turea este scriitor și are ochi de artist-fotograf. În primăvara aceasta Vișinul baronului Munchhausen a explodat floral în literatură. - Maria Șleahtițchi
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Visinul baronului Munchhausen?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Visinul baronului Munchhausen și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.