Visurile din vremea Coronei

Pozele cu chipurile bunicilor, așa cum arătau ei cu mult timp în urmă, înrămate frumos atârna deasupra patului uriaș.   Din fotografie, o femeie frumoasă cu ochi mari, albaștri, umbriți de gene negre, un adevărat brand pentru femeile din familia Anei, zâmbește timid. Îmbrăcată în rochie de bal, cu părul tuns scurt, așa cum se purta în anii nebuni ai jazzului, bunica trebuie să fi avut nu mai mult de 25 de ani, atunci când a fost făcută poză.   Bunicul îi zâmbește de cealaltă parte a patului. A fost surprins stând la birou, ochii îi sunt plini de viață și afișează un surâs încrezător. Ana nu știe în dimineața asta că poza bunicii va atârna pe peretele dormitorului ei din București peste câțiva ani, atunci când nici bunica, nici casa ei nu vor mai exista. A fost unul dintre modurile ei de a păstra câte ceva din copilărie și ce îi era mai drag din perioada asta.     Cristina Ruxandra Tudor s-a născut în orașul de sub Tâmpa în urmă cu peste 50 de ani, făcând parte din generația etichetată la vremea aceia drept „ceaușei”, iar mai nou, în zilele noastre, ca și „baby boom generation”. De profesie economist, lucrează în sectorul financiar de peste 25 de ani, fiind absolventă a Facultății de Finanțe Contabilitate din cadrul AȘE și a Liceului de matematică-fizică Nicolae Bălcescu, actualul Colegiu Sfântul Sava din București. Cu toate că prin natura meseriei sale a ales să fie un om al cifrelor și mai puțin al vorbelor, crede că face parte din familia povestașilor, a celor cărora le plac istoriile, poveștile frumoase și interesante, dar pe care dorește să le împărtășească și altora. Așa se face că de mică i-a plăcut să citească, dar și să scrie compuneri despre excursiile și vacanțele sale la bunici. A continuat să lectureze cu plăcere, cititul fiind principalul hobby al vieții ei de până acum.