Există în noi aspirația neostoită către înainte și în sus. Dar, acest dor de Altceva, mai înalt decât această lume, nu-și are originea în noi, ci este răsădit în om deodată cu actul creației. În noi el se exprimă prin dumnezeiescul dor, cum spune și psihanalistul vienez Victor Frankl: „Omul caută altceva decât pe el însuși [...]. Îl caută pe Dumnezeu”. Această vocație către un neîncetat progres, ca un suiș pe trepte către un „infinit viitor”, este constitutivă ființei umane, imperios cerută de conștiință. Dar ea cere totodată și sensul, implicând direcția și căile, metoda, modul de viață potrivit cu această cale. Nu o singură dată ne-am plâns că progresul civilizației noastre a adus îmbunătățiri tehnice, exterioare, în confortul material, dar nu și împliniri morale sau spirituale ale condiției umane. Se constată că n-am devenit prin el mai buni sau mai împliniți, pe o treaptă superioară de existență. Aceasta ne arată, încă o dată, că lumea nu-și poate da ea însăși din sine nici ordine etică, nici sens, nici autentic progres. Volum îngrijit și postfață de Dr. Andrei DÎRLAU Prefață de Pr. Prof. Dr. Ștefan BUCHIU
