Există prea multă morgă și seriozitate în opusul magnum al unui cărturar? Cultura se clădește pe piloni solizi, minunății pilaștri de alabastru pe care toată lumea îi atinge, de care toată lumea se sprijină, chiar dacă nu toți se opresc cu atenția cuvenită să îi deslușească. E prea multă frivolitate în kleine schriften? Excelent, fără micile desfătări ușoare ca puful de păpădie, fără avioane și bărcuțe de hârtie ce ne-am face?
Iată de ce mi se pare că expresia „voluptați literare” din care am făcut titlul de față s-ar cuveni să devină un concept cu deplină acoperire în vocabularul omului cultivat, al publicului cel mai larg, al experților în literatură. Dacă voluptatea nu apare, dacă nu adie măcar, ca simplă promisiune, la ce bun să mai citești textul criticului?
