Carte

Vorbind cu Dumnezeu

de Alberto Bacoi

Vorbind cu Dumnezeu, Alberto Bacoi – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Vorbind cu Dumnezeu – Alberto Bacoi

Vorbind cu Dumnezeu. Volumul 1 - Alberto Bacoi Vorbind cu Dumnezeu, conține o serie de întrebări comune, adresate Creatorului Însuși, direct și Personal. Curajul dovedit de această călătorie spirituală inovatoare, fărâmă zidurile și conceptele false, pe care omenirea și le-a imaginat în ceea ce privește Caracterul Divin sau felul în care Creatorul reacționează sub formă de răspuns în fața acțiunilor noastre zilnice. Prin aceste scrieri, Creatorul intenționează să Își elibereze creația de sub falsele temeri și concepte, create de ea însăși. Astfel, El ne demonstrează încă o dată imunitatea veșnică a liberului arbitru cu care ne-a înzestrat, intenționând să ne ajute să ne recăpătăm încrederea în noi, și nu doar în noi, ci ne ajută astfel să restaurăm încrederea în umanitate - ca singura familie. O familie unică, specială și evolutivă în acest univers aglomerat, în interiorul căruia conviețuiesc și alte miliarde de familii. Prin răspunsurile și explicațiile conținutului acestei cărți, Creatorul dorește a ne elibera de sub robia omenească, a legilor smintite omenești, pe care cu toții le-am creat, re-creat și revizuit de câteva mii de ani încoace - care au produs treptat această degradare progresivă (haosul planetar în care trăim astăzi). Creatorul nu emite judecați și nici pedepse. El a numit această imagine care I-a fost asociată, o pură blasfemie! Iar tot ceea ce ar dori să reținem din acest mesaj, este că Iubirea stă de fiecare dată deasupra dreptății - deasupra a tot ceea ce concepem noi acum că este corect și bun. Iubirea este Însuși Creatorul, iar noi, devenind Iubire, devenim Asemeni Lui - Ceea Ce cu toții am fost creați să fim de fapt.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Vorbind cu Dumnezeu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Vorbind cu Dumnezeu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Vorbind cu Dumnezeu

Cine a scris cartea Vorbind cu Dumnezeu?

Vorbind cu Dumnezeu a fost scrisă de Alberto Bacoi.

În ce an a apărut Vorbind cu Dumnezeu?

Vorbind cu Dumnezeu a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Vorbind cu Dumnezeu?

Vorbind cu Dumnezeu are 100 de pagini.

La ce editură a apărut Vorbind cu Dumnezeu?

Vorbind cu Dumnezeu a fost publicată la editura SMART PUBLISHING.

Există Vorbind cu Dumnezeu în format PDF?

Poți verifica Vorbind cu Dumnezeu în format PDF.

Cărți scrise de Alberto Bacoi

Ai mai jos lista de cărți scrise de Alberto Bacoi. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.