Cartea Vremuri de sange si straluciri de stele PDF

    Karou, elevă la o școală de arte și ucenică a unui monstru, a găsit, în sfârșit, răspunsurile la întrebările care au frământat-o toată viața. Știe cine este – și ce este. Dar odată cu revelațiile acestea, a mai aflat un lucru pe care ar da oricât să nu se fi petrecut: l-a iubit pe dușman și el a trădat-o, iar lumea a avut de suferit din cauza asta.     În extraordinara continuare a foarte aclamatului volum, Născută din fum și os, Karou trebuie să hotărască până unde va merge cu răzbunarea neamului ei. Inimi zdrobite, secrete sfâșietoare și alegeri chinuitoare – în acest al doilea volum îi vedem pe Karou și pe Akiva în tabere opuse, în ajunul reînvierii unui război milenar.     În vreme ce Karou și aliații ei creează o armată de monștri într-un ținut al nisipurilor și al cerurilor înstelate, Akiva duce un alt soi de bătălie: una pentru salvare. Pentru speranță. Dar mai poate fi salvat ceva din cenușa visului lor nimicit?     Fragment din romanul "Vremuri de sânge și străluciri de stele" de Laini Taylor:     ”Karou îi scotea menghinele și brațul lui atârna greu în mâna ei, mușchii fiind atât de tări, încât avusese bătăi de cap să-i fixeze fălcile dispozitivelor și acum întâmpină din nou greutăți să i le smulgă. Se crispă când îi răsuci tricepșii, lăsându-i o urmă adâncă. El tresări și automat de pe buzele ei ieși o scuză:     — Îmi pare rău, zise și imediat își dori să-și retragă cuvintele.     Din cauza lui ai fost decapitată, își reaminti ea.     — De fapt, nu-mi pare. Tu ai vrut-o.     — Presupun că da, încuviință el, frecându-și brațul.     Schițând un zâmbet și adaugă:     — Acum suntem chit.     Un mic hohot de râs, aproape fără veselie, deși nu în totalite, îi scăpă lui Karou.     — Ai vrea tu.     — Chiar aș vrea, Karou. Karou.     Râsul îi pieri repede; Thiago îi rostea numele prea des. Era de parcă și-l revendică. Ea începu să se îndepărteze, cu mâinile pline de menghine, dar glasul lui o opri.     — M-am tot gândit că, dacă aș putea da tributul în locul tău, te-aș putea... despăgubi... pentru ceea ce ți-am făcut eu.     Karou se holbă la el. Lupul, despăgubire?     El își lăsă privirea în jos.     — Știu. Nu există despăgubire pentru asta.     Aș găsi eu ceva, gândi Karou.     — Sunt... surprinsă că ai impresia că ești dator cu vreo despăgubire.     — Ei bine, zise el încet, nu pentru tot. Nu mi-ai dat de ales, Karou, știi asta, dar aș fi putut face lucrurile altfel și știu asta. Evanescentă... a fost dincolo de limite.     Se uită la ea, cercetător.     — Nu mai eram eu însumi, Karou. Te iubeam. Și să te văd cu... el, în felul ăla. M-ai cam scos din minți.     Karou roși și se simți din nou descoperită. Cel puțin, gândi ea, făcând eforturi să-și păstreze calmul, această carne omenească nu fusese niciodată expusă ochilor lui cum fusese corpul ei natural. Totuși, după felul în care se uita la ea, deduse că nu uitase nimic din noaptea aceea în crângul de recviemi.     Își făcu de lucru cu menghinele, punându-le la loc în casetă.     — Mai am să-ți spun ceva, dar nu cred că ești pregătită să auzi.     Coborârea tonului din vocea lui o alarmă. Sună... a mărturisire.”