Walden sau viata in padure

     Cartea lui Henry David Thoreau, Waldensau Viața în pădure relatează o experiență reală: în 1845 filosoful școlit la Universitatea Harvard decide să petreacă doi ani în pădure, într-o căsuță de bușteni construită de el, pe malul lacului Walden (din statul american Massachusetts ).
Citește tot rezumatul... Este o emoționantă declarație personală de independență, o călătorie spirituală, un jurnal al regăsirii de sine, un manual al încrederii în propriile puteri, o satiră și un experiment social.  Thoreau descrie experiența sa de doi ani, două luni și două zile, ca un  exercițiu de a se elibera de modul de gândire, de prejudecățile și convenționalismul dobândite prin educatieși prin traiul însocietate. Lucrarea se constituie ca o reflecție asupra unui trai simplu în mijlocul naturii.      Cufundându-se în natură,Thoreau a dezvoltat o înțelegere mai obiectivă a societății și a lumii, printr-o introspecție adâncă. Stilul de viață simplu, autonomia personală și independența economică au fost marile scopuri ale proiectului său.     Fragment din volum:       „SINGURĂTATE      E o seară minunată, când tot trupul este un singur simț, iar plăcerea ți se îmbibă prin fiecare por. Mă duc și vin în Natură cu o ciudată libertate, ca o parte a ei. În timp ce merg în cămașă pe malul pietros al lacului, deși e răcoare, bate vântul și e înnorat și nu văd nimic aparte care să mă atragă, toate elementele îmi sunt extrem de înrudite. Broscoii orăcăie ca să anunțe noaptea și trilurile caprimulgului sunt duse de vânt pe încrețiturile apei. Simpatia pentru aninii stufoși și frunzele de plop aproape că-mi taie respirația; și totuși, asemenea lacului, seninătatea îmi este tulburată, dar nu răvășită. Aceste valuri mici, ridicate de vântul de seară, sunt tot atât de departe de furtună ca și suprafața netedă precum oglinda. Deși acum este întuneric, vântul tot mai bate și urlă în pădure, valurile tot se mai izbesc de mal, iar câteva ființe adorm restul cu sunetele lor. Repausul nu este niciodată complet. Cele mai sălbatice animale nu se odihnesc, ci-și căută pradă acum; vulpea, sconcsul și iepurele cutreieră acum fără teamă pădurile și câmpiile. Ei sunt străjerii Naturii - Iegături care unesc zilele vieții animate.     Când mă întorc acasă, descopăr că am avut musafiri care și-au lăsat cărțile de vizită, fie un buchet de flori sau o coroană de brad, un nume în creion pe o frunză galbenă de nuc sau pe o surcică.” Cei care vin rar în pădure iau o bucățică din codru în mâini, ca să se joace pe drum cu ea, și o lăsă intenționat sau întâmplător. Unul a cojit o nuia de salcie, a împletit-o în cerc și a lăsat-o pe masă.” Citește mai puțin...