În vârstă de nouăsprezece ani și cântărind 145 de kilograme, Winston „Duru’“ Foshay traiește in Halem, unde rupe oase, împușcă câini și visează să scoată milioane din ideea lui pentru Cap’n Crunch – Filmul, cu Danny DeVito în rolul principal. Cel mai bun prieten al său este un musulman cu handicap care vrea să jefuiască bănci, lumina lui călăuzitoare e o femeie asiatică ex-hipiotă care a lucrat pentru Malcolm X, iar cu soția sa, Yolanda, s-a căsătorit din închisoare, prin telefon. Este nostim și violent, frustrat și temut. Iar când Winston decide să candideze pentru consiliul municipal, acest roman uimitor devine din amuzant de-a dreptul sublim. Cu personaje secundare extrem de hazlii, Winston Duru’ este o satiră la superlativ.
Un protest satiric, extravagant din inima orașului... Winston Duru' este o carte amuzant a, iar elocința directă, ireverențioasă a lui Beatty are o forță uluitoare. - The New York Times
Scris cu măiestrie și teribil de amuzant... Savuros și memorabil. - The Boston Globe
Orice ar scrie, Beatty nu are cum să te lase indiferent. - USA Today
Fragment din cartea "Winston Duru' " de Paul Beatty:
"Winston aruncă o privire după colț. Portarul stătea la birouașul lui, mâzgălind nume false în registrul de vizitatori. Zombii putrezi ai lui Al Capone, King Kong și Mao ar fi putut pătrunde nestingheriți în clădire, cu mitraliere în mâini, tânjind după Fay Wray sau pălăvrăgind despre Revoluția Culturală, iar paznicul ăsta angajat pe salariul minim le-ar fi făcut semn să treacă fără să le pună vreo întrebare. - Nu-i nimica încolo în afară de polițaiu' ăla da-n-chiriat - ia să vedem dacă știe el care-i mișcarea. Winston, încă fără să se arate, îi atrase atenția paznicului. - Hei, șerifule, ai văzut cumva doi negrotei pe-aci, zicând povești dă război? - Mda, acuma câteva minte au trecut, și ziceau că acuma trebuie să găsească și s-omoare un nenorocit de schilod. Și m-au întrebat dacă vreau să pun mâna pe pistoale. Am pus mâna, și erau fierbinți că scoase din cuptor. Trupul lui Fariq se îndoi de mijloc, iar cârjele îi alunecară de sub brațe. În vreme ce încerca să-și recapete echilibrul, mațele îi huruiră ca un vulcan activ și-un gogoloi de excremente calde i se prelinse în chiloți. - Rahat. - Încotro s-au dus? întrebă Winston. - Nicăieri. - Ce? - Sunt și-acuma în față, fumează Phillies și stau de vorbă cu niște mândruțe. Ochii galbeni ai lui Fariq se închiseră încetișor, în vreme ce toate beteșugurile de care suferea îl păleau deodată. Aritmia cardiacă i se făcu și mai aritmică, iar sângele bolnăvicios începu să i se vânture sacadat prin vene. Sprijinindu-se de ascensorul stricat, se apucă să-și înjure mama fiindcă băuse, fumase și nu se dusese să-și facă controale medicale cât fusese gravidă. Înghițind tare în sec, în timp ce apăsă repetat butonul de „Urcare", se apucă să-și blesteme tatăl fiindcă socotise că nașterea lui, produsă cu două luni înainte de termen, însemna că venise pe lume „gata de acțiune"."
