Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna

Jocul a fost întotdeauna mai important decât realizează cei mai mulți dintre noi. În această analiză plină de viață a forței jocului și a delectării, Steven Johnson ne oferă o istorie surprinzătoare a divertismentului popular. Autorul abordează domenii variate – de la bucătăria medievală și tavernele antice, până la cazinouri și malluri – și identifică ideile inovatoare din orice loc în care oamenii se străduiesc să se amuze pe ei înșiși, dar și pe alții. Narațiunea lui Johnson este la fel de amuzantă ca și invențiile pe care le descrie. De-a lungul acestei călătorii, face nenumărate opriri surprinzătoare, de la concepte simple, la sisteme moderne complexe. Ne face cunoștință cu pitoreștii inovatori ai timpului liber: exploratorii, patronii, showmenii și artiștii care au schimbat mersul istoriei, inventând articole de lux, instrumente muzicale, mâncăruri exotice, spații publice, jocuri video și spectacole de magie. Johnson demonstrează că aceste tărâmuri de basm ale divertismentului au făcut mai mult decât să-i distreze pe deținătorii lor. În plus, acestea au contribuit în mod direct la revoluțiile economice și sociale care au transformat lumea modernă. Johnson pledează convingător pentru ideea că oricine dorește să afle încotro se îndreaptă tehnologia și curentele sociale ar trebui să acorde maxima atenție modului în care ne jucam. Dacă sunteți în căutarea viitorului, îl veți găsi oriunde oamenii se amuză la maximum. ACEASTĂ CONTINUARE MULT AȘTEPTATĂ A CĂRȚII CUM AM AJUNS AICI EXPLOREAZĂ INOVAȚIILE REVOLUȚIONARE PE CARE LE-AM FĂCUT ÎN TIMP CE NE DISTRAM. Cu ajutorul cărților elegante despre istoria inovației tehnologice, Steven Johnson a devenit unul dintre cei mai convingători susținători ai rolului colaborării în procesul de inovație. Erudiția lui Steven Johnson poate fi uluitoare. THE WALL STREET JOURNAL Fragment din carte: "Arheologii cred că practica domesticirii plantei Gossypium malvaceae și țeserea ei în pânză pe care acum o numim bumbac datează de peste cinci mii de ani. Este interesant că fabricarea bumbacului, folosind spate și fuse manuale primitive, pare să fi fost descoperită în mod independent în patru locuri diferite din lume, cam în același timp: pe valea Indusului din Pakistanul de astăzi, în Etiopia, de-a lungul coastei Pacificului din America de Sud, și undeva prin America Centrală. Utilitatea fibrelor de Gossypium malvaceae pare să devină vizibilă în oricare civilizație suficient de avansată și situată într-un ecosistem unde planta crește în mod natural. Unele dintre aceste civilizații timpurii nu au reușit să inventeze scrisul său vehiculele cu roți, dar au descoperit un mod de a transforma fibrele fine scoase din capsula de bumbac în țesături moi și aerisite. Până în jurul anului 1600, acele țesături erau în mare parte mitice pentru majoritatea nord-europenilor, care se îmbrăcau în haine mai groase și aspre de lână și de in. Bumbacul era atât de fantezist, încât cavalerul și călătorul britanic John Mandeville îl prezentă, într-o celebră descriere din anii 1300, ca pe „un minunat arbore [din India] care poartă niște mielușei în vârful crengilor. Aceste crengi sunt atât de flexibile, încât se îndoaie până la pământ, pentru ca mieii să poată mânca atunci când sunt flamânzi". Dar textura moale a bumbacului se va dovedi a fi numai o parte din atractivitatea sa. După mii de ani de experimente, vopsitorii indieni de textile de pe Coasta Coromandel au pus la punct un sistem complicat de absorbție în țesătură a unor vopsele vibrante, precum roiba și indigo, folosind suc de lămâie, urină de capră, excremente de cămilă și săruri metalice. Cele mai multe țesături din Europa își pierdeau pigmentul după câteva spălări, dar textilele indiene - numite creton și stamba - își păstrau culoarea pe termen nedefinit. Când Vasco da Gama a adus în 1498 o încărcătură de textile după expediția sa crucială în jurul Capului Bunei Speranțe, le-a dăruit europenilor prima lor experiența reală a modelelor vii și a texturilor aproape senzuale ale stambei și cretonului. "