Zaharul in boxa acuzatiilor

După cum ne promite în titlul cărții, Zahărul în boxa acuzaților, Gary Taubes construiește un rechizitoriu convingător împotriva zahărului, pe care-l consideră principalul vinovat pentru actuala epidemie de boli cronice care ne scurtează viața, pornind de la diabet, hipetensiune și boli cardiovasculare, până la cancer și maladia Alzheimer. Argumentele autorului sunt expuse cât se poate de clar: obezitatea a ajuns la proporții epidemice, aproximativ 10% dintre copii suferă de boala ficatului gras nealcoolică. aproape un adult din șapte este diabetic și unul din patru sau cinci va muri de cancer.   Cum a ajuns zahărul să se infiltreze în viața noastră dominând-o aproape în totalitate? De la o mirodenie rară și scumpă, a început să fie folosit ca aditiv, medicament, răsfăț culinar, pentru că, în zilele noastre să-l găsim în aproape orice aliment: sosuri, ketchup, conserve, mezeluri, bacon, crenvurști, covrigei, chipsuri, alune prăjite, sosuri de spaghete, roșii conservate și pâine. Am devenit dependenți de zahăr? Este zahărul un drog? Cât de nociv este, cu adevărat, consumul de zahăr? Și ce decizii putem lua pentru a ne proteja? Sunt întrebări la care Gary Taubes încearcă să răspundă cu argumente documentate, istorice, economice și medicale, demascând eforturile depuse de industria zahărului, aparent în complicitate cu autoritățile din domeniul sănătății publice, de a exonera zahărul și de a ne convinge că de vină pentru toate bolile noastre moderne sunt supraconsumul, grăsimile saturate și lipsa exercițiilor fizice. Suntem oare victimele unei îndoctrinări nutriționale cu consecințe incalculabile pentru sănătatea noastră? Vom putea afla citind Zahărul în boxa acuzaților. Fragment din cartea "Zahărul în boxa acuzațiilor" de Gary Taubes "În 1943, industria zahărului a înființat o nouă organizație nonprofit, Fundația pentru Cercetarea Zahărului (SRF), pentru a clarifica situația. Scopul și strategia ȘRF - „Propunere de program pentru industria trestiei-de-zahăr și a sfeclei-de-zahăr" - au fost descrise într-un document întocmit de Ody Lamborn, care era președintele Bursei de cafea și zahăr (Coffee and Sugar Exchange) din New York și avea să fie primul director executiv al ȘRF. „Ce se va întâmpla când se vor deschide stăvilarele la sfârșitul războiului?" se întrebă documentul. „Atunci se va vedea cât de important este să nu otrăvești mintea publicului american împotriva unui aliment neprețuit și aproape indispensabil - zahărul." Obiectivul SRF era de a educa publicul cu privire la meritele zahărului, finanțând în același timp cercetarea care avea să furnizeze „toate datele cunoscute despre zahăr și efectele lui asupra sistemului uman". Printre membrii ei se numărau producători de zahăr, producători din industria de rafinare, procesători, iar aceste companii asigurau finanțarea necesară de aproximativ un milion de dolari pe an. Țelul industriei zahărului, potrivit documentului lui Lamborn, era să realizeze un model de promovare a produselor sale pe măsura strategiilor folosite de grupul California Fruit Growers' Exchange pentru a vinde portocale și suc de portocale - „Cine nu a auzit de portocalele Sunkist?" - și de industriile private ca Heinz și Campbell, ale căror produse deveniseră mărci naționale. Loiala denumirii sale, Fundația pentru Cercetarea Zahărului nu avea să se implice în activitățile discutabile care au dus la închiderea Institutului Zahărului. Se va axa mai degrabă pe singura provocare importantă cu care se confruntă întreaga industrie - „apărarea zahărului ca aliment și extinderea piețelor pentru zahăr după război". "