Intre temeri, intrebari, recunoasteri, curiozitate si multa neliniste, am avut intotdeauna un punct in care renuntam la a mai cauta, abandonandu‑ma in razele unei linisti care imi acapara mintea, trupul si sufletul.
Acel punct era momentul in care priveam un Curcubeu. Complet, abia zarit sau plin de contur, parca il simteam intotdeauna inainte sa apara. Privind spre el, se facea liniste. Liniste in mine si in lumea mea.
Ceva imi spunea ca acolo se afla raspunsuri pentru toate intrebarile mele. Si ca nu trebuie sa ma grabesc. - Cosmina Maria Florescu
Zambetul curcubeului
