Zaruri și minuni

Se încarcă prețurile

Rezumat Zaruri și minuni – Adrian G. Romila

Fie că e vorba de scene biblice, fie că e vorba de episoade contemporane, prozele scurte din volumul de față conțin, aproape fără excepție, câte o fisură prin care își face loc în contingentul obișnuit ceva altfel, o boare de dincolo.
Citește tot rezumatul... Uneori e vorba de semne aparent acceptabile rațional (un accident, o gafă cu repercusiuni grave sau, la alt nivel al acceptării, norocul, ba chiar câte-o minune), alteori de rupturi șocante emoțional (căderea bruscă-n moarte a cuiva drag, ca și cum ar fi un episod banal) sau inexplicabile rațional (reveniri din lumea de dincolo). Peste tot însă e vorba de o coerență tainică a lumii, care suspendă legitimitatea coincidenței în numele unui sens profund: irumperea sacrului în profan. Adrian G. Romila e un vânător de epifanii, dar nu unul doctrinar; veți găsi în povestirile lui un meniu complet: tandrețe și umor, solemnitate și absurd și, peste toate, încrederea că literatura este ea însăși o epifanie, în măsura în care poate reduce lumea la poveste și-o poate investi cu un sens altfel inaccesibil unui contact superficial, secularizat. - Bogdan Crețu Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Zaruri și minuni?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Zaruri și minuni și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Zaruri și minuni

Cine a scris cartea Zaruri și minuni?

Zaruri și minuni a fost scrisă de Adrian G. Romila.

În ce an a apărut Zaruri și minuni?

Zaruri și minuni a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are Zaruri și minuni?

Zaruri și minuni are 216 de pagini.

La ce editură a apărut Zaruri și minuni?

Zaruri și minuni a fost publicată la editura POLIROM.

Există Zaruri și minuni în format PDF?

Poți verifica Zaruri și minuni în format PDF.

Cărți scrise de Adrian G. Romila

Ai mai jos lista de cărți scrise de Adrian G. Romila. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.