Zbor prin lucarna sparta

După Cealaltă „acasă”, un debut timpuriu și surprinzător de expresiv, al doilea roman al Dianei Andreea Ilie, Zbor prin lucarna spartă, confirmă abilitățile foarte tinerei scriitoare: un ritm susținut, o narațiune vie, o incredibilă maturitate în percepție și gândire. Când o autoare de numai 16 ani propune un astfel de roman, trebuie să fim foarte atenți cu literatura tinerilor! Fragment din carte: "Aprilie 1990, la malul Mării Negre După cină, copiii sunt împărțiți în două grupuri și la comanda Doamnei, separat, fetele și băieții se bulucesc pe câte-o ușă veche de lemn, mâncată și scorojită, pătrunzând în două încăperi alăturate, la fel de gri ca hainele de pe ei. Cele două băi ale orfelinatului, una pentru fete, alta pentru băieți, au pereții mucegăiți, iar pe jos, mozaicul gri e rece. Încăperile miros urât, iar în afară de câteva separeuri lipite de perete și de două chiuvete murdare de la care lipsesc robineții, băile sunt goale. Nu există dușuri, iar apa pentru baie e încălzită la aragaz în patru cazane: două pentru fete, două pentru băieți. Astfel, încăperile sunt lipsite de tot ce înseamnă obiectele necesare unei băi, dar pline de orfani care n-au mai fost spălați de mai mult de o lună. De obicei, copiii fac baie o dată pe lună, la finalul ei, dar acum, cea de la sfârșitul lui martie a fost întârziată din cauza trierii hainelor primite drept ajutoare pentru orfelinat, care au trecut mai întâi prin biroul lui Glonț, respectând apoi rânduiala indicată de el. Străbătând cu privirile grămada de fete slabe și râse în cap, Sanda o caută pe Oarbă și văzând-o, ca de obicei, la marginea grupului, aproape de ușă, se duce la ea și o trage de mână, aducând-o mai în față. Oarbă simte cicatricea de pe degetul ei și își dă imediat seama cine e azi de rând la fete. Știe că de data aceasta va prinde apa caldă. Aude apoi vocea groasă a Ceciliei, spunându-le să formeze două rânduri. Fetele se foiesc, se împing și se așază zgomotoase în două coloane în fața cazanelor. În timpul acestei aranjări, Oarbă a simțit că Sanda a stat aproape de ea, pentru că nu a împins-o nicio fată, așa cum se întâmplă atunci când Nela și Cecilia sunt de rând. Când Sanda e la băieți, împreună cu portarul care participă și el la îmbăiatul lor și ajută la căratul cazanelor, Oarba spălată întotdeauna cu apă rece, deoarece e călcată în picioare de celelalte fete și ajunge ultima în coloană, iar apa se răcește până la ea. Mulți dintre copii se îmbolnăvesc din această cauză, iar mozaicul rece pe care stau desculți îi face să tremure. Iarna mai ales, cele două dormitoare sunt pline de orfani tușind puternic, înecându-se în propria tuse, gemând și uneori delirând, orfani care dimineață sunt luați, unii din ei nemaifiind aduși înapoi vreodată. Alți copii însă o duc și mai rău. În afară de cele două mari dormitoare și de camera sugarilor, mai există un dormitor. E cel mai mic, are opt paturi și de dincolo de ușa lui veche, permanent închisă, se aud zi și noapte urlete și gemete. Aici sunt copiii cu handicap, legați cu sfori groase de paturi, care delirează și au mai tot timpul crize. Nu sunt ajutați niciodată să se ridice din pat și nicidecum să iasă din cameră. Dacă orfanii din afara acestei camere de tortură au puține șanse în viața prea crudă pentru ei, copiii de aici nu au nicio șansa, iar viața lor e mai mult decât crunta. În acest dormitor, miroase întotdeauna a urina, a mucegai și a boala, iar copiii nu fac baie aproape niciodată, nu vin la masă niciodată, ci o îngrijitoare le duce puțină mâncare. Uneori însă, îngrijitoarele uită de ei și pun mâncarea „deoparte". Nimeni nu vine să îi schimbe sau să aerisească dormitorul și nici gând să-i liniștească. Toți s-au obișnuit cu țipetele lor, majoritatea orfanilor „normali" le cunosc de când se știu, iar pentru ei, urletele și crizele fac parte din decor, același lugubru decor dintotdeauna. Sunt numai piele și os și gem încontinuu din cauza bolii și a foamei. Se sting încet și nimănui nu îi păsă, nici vieții care le-a închis, odată cu ușa dormitorului obscur din orfelinat, orice șansă."