• Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatură Captivant încă de la primele pagini prin calitățile sale stilistice – care i-au asigurat deja un loc pe rafturile de literatură clasică–, romanul lui Neil Gaiman ne poartă într-o călătorie inițiatică de-a lungul și de-a latul Americii, acolo unde zeii tuturor mitologiilor se regăsesc sub aparența oamenilor obișnuiți și se amestecă în existența acestora. La fel ca într-o epopee greacă, Neil Gaiman evocă dragostea și sacrificiul de sine, prietenia statornică și războiul – un război între vechii zei și noii zei, cei ai cărților de credit și ai autostrăzilor, ai internetului și ai telefonului, ai radioului și ai televiziunii. Fragment din romanul "Zei americani" de Neil Gaiman “Era frig și întuneric atunci când viziunea veni la ea, pentru că în Nordul îndepărtat lumina zilei era un răstimp cenușiu în mijlocul zilei care venea, plecă și venea din nou: era un interludiu între întunecimi. Nu alcătuiau un trib mare, după socotelile din vremea aceea — erau nomazi din Câmpiile Nordice. Aveau un zeu, alcătuit din craniul unui mamut și dintr-o bucată de piele de mamut, din care croiseră o pelerină grosolană. Nunyunnini, așa îl numeau. Când nu călătoreau, zeul stătea pe un suport din lemn, înalt cât un stat de om. Ea era femeia sfântă a tribului, păstrătoarea secretelor acestuia. Se numea Atsula, „Vulpea”. Atsula mergea înaintea celor doi bărbați din trib care cărau zeul pe niște pari lungi, acoperit cu blană de urs, ca să nu fie văzut de ochii profanilor și ca să nu fie văzut în momentul în care nu era sacru. Colindau prin tundra cu corturile lor. Cel mai bun dintre corturi era făcut din piele de karibu și era cortul cel mai sfânt, iar în acesta stăteau acum patru oameni: Atsula, preoteasă, Gugwei, bătrânul tribului, Yanu, conducătorul în luptă și Kălanu, cercetașul. Ea îi chemase acolo, în ziua următoare celei în care avusese viziunea. Atsula presărase niște licheni pe foc, apoi aruncase frunze uscate cu mâna ei stângă, veștejită. Toate acestea scoseseră fum, un fum cenușiu ce ustură ochii și avea un miros puternic și ciudat. Apoi luase o cupă de lemn de pe platforma de lemn și i-o dăduse lui Gugwei. Cupa era plină pe jumătate cu un lichid de un galben-închis. Atsula găsise ciupercile pungh — fiecare cu câte șapte pete, doar o adevărată femeie sfântă putea să găsească o ciupercă având șapte pete — și le culesese pe când luna apunea, apoi le uscase pe un fir făcut din cartilaje de căprioară.”
