Zilele dupa Oreste

Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii și lumii strâmbe de azi, magnetizează și intriga în același timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctură, alături de un șofer de taxi membru al unui serviciu de informații, sau, cum se recomandă chiar el, „colecționar de secrete“; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Ger­mânia. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.   Răscolind în sertarele în care-mi depozităm vechile încercări literare, în iatacul din casa părinților mei de la țară, am găsit câteva pagini care se voiseră o nuvelă, dar nu depășiseră faza unui exercițiu de scriitură, a unei schițe intitulate Globul de cristal… Schiță despre care uitasem cu desăvârșire avea așa un aer de premoniție naivă, încer­ca să pună în scenă o dilatare a percepției, telescopică, abnorma, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi și filme, obsesii și anxietăți. Îmi aduc aminte că abandonasem acel text, renunțasem să-l duc mai departe: șirul secvențelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care să-l controlez. Învins de ispită, m-am apucat să recitesc paginile bătute la mașină, simțind cum mă cuprinde vertijul ce se iscă din simpla ordonare a cuvintelor în propoziții, a frazelor în imagini recognoscibile și-n aglomerări de litere inexistente înainte, create ad-hoc, din spuma unor trăiri incerte, până când în camera în care stăteam începu să ningă… – VITALIE CIOBANU Fragment din cartea "Zilele după Oreste" de Vitalie Ciobanu: "Nimeni nu știa cu siguranță ce făcuse Oreste în străinătate. Secvențele acelei călătorii răsăreau, în istorisirile lui, că resturile unei epave la suprafața valurilor, pentru că la întoarcere era alt om. Ce i se putuse întâmpla în Germania? Nu s-a înscris în categoria celor care „dăduseră lovitura" și, odată sosiți acasă, își materializaseră vanitatea într-o vilă cu turnulețe și bazin, de parcă și-ar fi descoperit - ei, progenituri ale utopiei egalitariste - o subită ascendentă burgheză. Nu venise nici măcar cu un BMW luat la mâna a doua, ca atâția alții. Singura lui „achiziție" era afacerea cu lucruri vechi, spunea Oreste, pentru că esticii de condiție joasă, ajunși acolo, intră nu-mai în magazine ieftine. Obiectele pe care le adună, căutându-le prin piețe, în locuințe părăsite sau la mică publicitate, nu făceau doi bani ca utilitate imediată, dar păstrau demnitatea fostei lor valori, de care nu puteau fi deposedate, cum nu poți șterge din alcătuirea ta de acum memoria a ceea ce te-a marcat, etapa de etapă. Oreste ilustră cât se poate de semnificativ această presupoziție artistică: el nu mai era decât imaginea cariată a profesorului de altădată, cunoscut și apreciat de concitadini, dar însăși gratuitatea ocupației sale, alură de personaj anacronic și bizar îi dădeau o noblețe pe care afaceri mai prospere nu i-ar fi putut-o oferi, pentru că ar fi știrbit ceva din strălucirea inefabilă a vocației abandonate. Structura delicată a lui Oreste, obișnuită să opereze cu imponderabile, cu lumea ideilor pure și a categoriilor abstracte, suferise în cele șase luni petrecute în Vest un adevărat seism. Asta se vedea și din faptul că nu reușea niciodată să-și ducă relatările până la capăt, adică până în pragul acelei dezvăluiri care ar fi spulberat misterul tristei sale metamorfoze."