Cartea de memorii, Ziua când mor caii, scrisă de profesorul Mihai Petre, membru al Uniunii Scriitorilor de România, cel care este îndrăgodtit de literatură și care, de-a lungul vremii, a scris numeroase romane, studii, critică literară, istorie literară, este un microroman al vieții unui om pasionat de frumos.
Tot mai des, venind dinspre piață, o umbră trece prin curtea şi pe coridoarele fostului Liceu Sanitar. Grăbite sau în mers agale, gălăgioase ori tăcute, mici umbre albastre şi albe îi urmăresc trecerea. Cele albastre se grăbesc spre sălile de clasă, respirînd emoția orei de română, cele albe respiră uşurate în timpul celor două săptămîni de practică-n spital.... În curte, o umbră de cal al cărei nume nu-l mai știe. Privirea trimisă departe i-l aduce pe Corbu și pe Mircea... Da, da!... aşa se numeau, dar parcă mai erau... unul de frumoasă amintire, unul... Fără nume... şi apoi un altul..., căzut în canalul Someşului... Apoi cînd pe stradă, cînd prin gardurile rupte, trece spre Mate-Fizică. De la geamul ultimului etaj, alte umbre albastre îi salută venirea... Mai curioasă, una dintre umbre, albastră ori albă, vrea să știe pe cine caută... Umbra îi răspunde de dincolo de tăcere... - Nu caut pe nimeni, am venit doar să-mi găsesc trecutul!... L-am pierdut pe drumul dintre aceste două clădiri şi mai am timp doar pînă cînd va veni anotimpul acela de amintire albă... larna - Fragment
