Premeditat am creat o controversă punând alături substantivele comune taina și enigma – că pe precedentul inventat să-mi pot dezvolta opinia despre recentul volum pe care îl prefatez. Poeta Mihaela Aionesei diseca taina iubirii prin enigma și intră în palatul ei ferecat printr-o taină doar de ea știută. Șireată și abilă ca o mueris, poetă inventează un alibi astfel că cititorul neavizat ar fi gata să jure cu mâna pe cruce că inculpată scriitoare n-a auzit, n-a văzut și n-a participat nicicând, cu gândul său cu fapta, la crima sacră a iubirii. Îmi permit să aduc Inchiziția în mileniul nostru III și o acuz pe poeta de vrăjitorie! Fiindcă proba de vrăjitorie este mojarul de alchimie în care căznește figurile de stil ale limbajului cotidian din care explodează miresmele de iubire reală și suavă, limbaj aparent eliptic, precum frazele înșelătoare rostite cândva regilor, în fumul hipnotizant din gura peșterii de către înțeleaptă Pithia. Poeta nu forțează limbajul, nu înhăma metaforele la jugul sisific al veșnicelor iubiri. Poeta-mamă umblă printre figurile de stil cu grijă maternă cu care ar înfașa sau desfașa un prunc. Ușurel ... și cu esența de iubire în palmele trudnice... Oricum îi va fi hărăzit cărții să se numească în final, eu o consider o replică la „AGONIE ȘI EXTAZ” și-i voi zice volumului, tare și în gând „TAINĂ ȘI ENIGMA” . Fragment din cartea: Zodia palmelor tale - Mihaela Aionesei îs love să ghemuiești în tine lumea și-apoi fluturând ninsori să te înalți până nu se mai văd copacii și norii rămân în urmă ca niște furnici să strângi în dinți lacrimile până se vor mula perfect pe faldurile rochiei și apoi în abisul mării să te arunci cu toate nerostirile să cauți perla din ochiul scoicii s-o ții strâns în palmă până coralii se vor înmuia să sufli în ger până se vor vedea la colțul inimii primăverile și Dumnezeu și toate astea tăcând despre el în colivia unei lacrimi asta da i s l o v e mâinile mele cuminți mâinile mele stau cuminți ca două femei căzute în rugăciune una vrea să-L atingă pe Dumnezeu cealaltă pe tine ar vrea să te ajungă în mine, în lume s-au stins demult lumânările fumul lor îmi întuneca zările prin care aș fi vrut să te văd că vii iubirea și moartea se ostenesc să mă împartă de-atâtea cărări fără contur picioarele-mi sapă o groapă mâinile mele cuminți te așteaptă...
