Secrete și minciuni în Moscova lui Stalin Împrejurările îl aduc pe Iuri, un băiat de doisprezece ani cu grave leziuni cerebrale și considerat idiot, în compania Tovarășului Iosif, aflat aproape de sfârșitul vieții, bolnav, barbar și paranoic. Băiatul primește sarcina de a degusta mâncarea liderului comunist, obsedat de nemurire, atribuție care îi va pricinui multe necazuri și îi va da ocazia să descopere o nouă față a realității, în care oamenii sunt „dezinventați‟, iubirea este un „element‟ antisocial, iar teroarea, un mod de a-ți declara prietenia. Niciodată deznădăjduit, întotdeauna plin de compasiune față de cei care-i fac rău, Iuri își trăiește până la capăt drama cu o naivitate înduioșătoare. Pentru cei care au trăit în comunism, Zoo este o satiră de aducere aminte, spusă cu umor, iar pentru tineri, o poveste greu de crezut. O carte fascinantă și emoționantă. - Observer Wilson obține un efect puternic punând în contrast vocea aparent naivă a lui Iuri și ororile pe care le descrie… O poveste șocant de amuzantă. - Daily Mail O satiră bine scrisă despre speranță în epoca adevărurilor fabricate. - Literary Review Fragment din volumul "Zoo" de Christopher Wilson: "A venit timpul să mărturisesc. Să evit neplăcerile. Să previn necazurile. Nu-i prea devreme. E exact momentul potrivit. - Iartă-mă că-ți spun părerea naivă a unui prostănac cu leziuni cerebrale... zic eu de bunăvoie. Nu vreau să fiu lipsit de respect. Dar sunt un caz special. Cu adevărat special. Din cauza nervilor și a stării creierului meu. Sufăr de o boală neurologică. Nervii mei sunt conectați într-un fel ciudat, altfel decât la ceilalți oameni. Din cauza traumatismelor suferite când mi-a trecut peste cap un tramvai și mi-a făcut creierul terci. De-atunci, frica nu mai are efect asupra mea. Nu așa cum ar fi normal. Și nici durerea... - Imposibil. Durerea are efect asupra tuturor, nu te poți feri de durere, zice Bruhah. Este o stăpână afurisită. Nu lăsă pe nimeni să-i ocolească lecțiile. - Eu sunt așa cum ți-am spus, insist eu, pentru că am nevoie să-l conving. Sunt un studiu de caz. Bine cunoscut. S-a scris despre mine. Sunt „Băiatul Z” din Manualul avansat de neurologie traumatică al doctorului Luria. Li se pun întrebări studenților la examene despre mine. Sunt băiatul bolnav cu leziuni cerebrale. Lobii mei temporali au fost făcuți zob... Mi-a trecut ceva peste cap și s-au spart ca oul de la micul dejun. Iar acum, când cineva, oricine, încearcă să mă facă să sufăr, emisfera cerebrală stângă îmi provoacă o criză. Toți bătăușii de la școală au încercat să-mi facă rău, dar n-au reușit niciodată să treacă de treaba asta... Este adevărat. Orice stimul puternic îmi provoacă o criză. Durerea în mod special. Am în partea stângă a creierului țesut cicatricial. El amplifică impulsurile electrice. Ceea ce le face să se amplifice și mai mult. Doctorii îi spun bucla feedback. Îi spun zgomot alb. Pe urmă, impulsul trece și în partea cealaltă a creierului. Și începe un fel de furtună electrică. Apoi, în mintea băiatului din fața ta se dezlănțuie iadul. Atunci simt că se apropie criza. Simt un vârtej care îmi provoacă greața. Pe urmă simt duhoare de peste stricat și săgeți de lumină portocalie orbitoare. Parcă tot capul mi-ar fi bătut pe dinăuntru cu un mai de lemn. Urmează să am o criză de grand mal, un episod de epilepsie. Și mă tem că vine una mare."
